Ce spune ANAF

„Inspectorii Directiei Generale Antifrauda Fiscala (DGAF) monitorizeaza activitatea de comert electronic a magazinelor online si a platformelor specializate de vanzari. De asemenea, inspectorii DGAF investigheaza activitatea utilizatorilor care desfasoara activitati comerciale fara a respecta prevederile legale privind inregistrarea la Registrul Comertului si la autoritatea fiscala competenta, precum si cele referitoare la declararea veniturilor realizate, in vederea platii obligatiilor fiscale aferente”, a raspuns ANAF unei solicitari wall-street.ro.

Vanzatorii ocazionali si cei cu venituri avand caracter de continuitate

Vanzatorii ocazionali de pe platformele online nu datoreaza, insa, impozite statului pentru veniturile obtinute. Cei care obtin, insa, venituri avand caracter de continuitate din vanzari pe portaluri online au obligatii fiscale fata de stat si pot ajunge tinta verificarilor ANAF.

"In cazul in care o persoana fizica intentioneaza sa desfasoare aceasta activitate de vanzare pe platformele specializate in mod regulat si continuu in scopul de a obtine venituri, atunci respectiva persoana are mai multe obligatii, printre care: sa se autorizeze pentru desfasurarea activitatii de comert prin intermediul internetului, sa se inregistreze la organul fiscal unde isi are domiciliul fiscal, sa depuna declaratia de venituri estimativa si declaratia anuala, sa faca plati trimestriale de impozit pe venit anticipat si anual", a declarat Ioana Iorgulescu, director executiv Impozite Indirecte la EY Romania.

In plus, persoana fizica autorizata datoreaza si anumite contributii sociale: contributia de asigurari sociale de sanatate si contributia de asigurari sociale (pensie), a adaugat Ioana Iorgulescu.

ANAF nu are insa treaba cu vanzatorii ocazionali

Cei care vand ocazional pe platformele online nu intra in vizorul inspectorilor ANAF, intrucat pentru astfel de tranzactii nu datoreaza impozite statului.

"In cazul in care o persoana fizica vinde in mod ocazional bunuri imobile si mobile din patrimoniul personal, altele decat titlurile de valoare, proprietati imobiliare, veniturile obtinute nu sunt impozabile", a afirmat directorul Impozite Indirecte al EY Romania.

Cine trebuie sa achite statului TVA din vanzarile online

Din perspectiva TVA, pentru ca bugetul statului sa fie indreptatit sa solicite TVA de la o persoana trebuie, mai intai ca acea persoana sa se califice ca si persoana impozabila, a declarat Stela Andrei, senior manager Impozit pe venit si contributii sociale la EY Romania.

Astfel, este considerata persoana impozabila din punct de vedere TVA orice persoana, deci si persoanele care vand pe platforme on-line de vanzari, care desfasoara, de o maniera independenta si indiferent de loc, activitati economice (specific mentionate de lege, de ex. activitatile producatorilor, comerciantilor, prestatorilor de servicii).

Exploatarea bunurilor corporale sau necorporale in scopul obtinerii de venituri avand caracter de continuitate este considerata activitate economica, afirma Stela Andrei.

Foarte importanta in acest context al vanzarilor pe platforme on-line este sintagma obtinere de venituri cu caracter de continuitate

"Prin urmare nu orice persoana care vinde bunuri pe Olx este considerata o persoana impozabila. Daca un individ vinde un fotoliu mostenit de la parinti asta nu inseamana ca a realizat venituri impozabile cu TVA. Dar daca individul se apuca sa vanda mai multe produse si obtine venituri intr-un mod continuu, atunci acest individ ar putea fi calificat ca si persoana impozabila", a spus Stela Andrei.

Citeste si:

Dar nici asa aceasta persoana impozabila nu este obligata sa colecteze TVA, ci doar daca obtine o cifra de afaceri, in cazul de fata, venituri din vanzarea bunurilor pe platforma on-line, mai mare de 220,000 lei/an.

In aceasta situatie persoana impozabila respectiva este obligata sa se inregistreze in scopuri de TVA si sa colecteze TVA aferenta pretului de vanzare.

Ce obligatii au vanzatorii online cu venituri avand caracter de continuitate

Cu conditia sa se fi inregistrat si sa fi platit taxele anticipate, vanzatorii, persoane fizice autorizate, au obligatia sa depuna declaratia anuala de venit realizat in anul 2015 pana la data de 25 mai 2016, a afirmat specialistul EY Romania. Plata obligatiilor fiscale calculate de organul fiscal in baza deciziei de impunere se va efectua in termen de 60 de zile de la data comunicarii deciziei.

Persoanele care obtin venituri avand caracter de continuitate fara sa-si respecte obligatiile fiscale trebuie sa initieze cat mai rapid demersuri pentru a intra in legalitate.

"In cazul in care persoanele fizice nu au initiat niciun fel de demers cu privire la indeplinirea obligatiilor lor fiscale, recomandam o remediere a situatiei lor fiscale pentru a evita posibilele penalitati sau chiar acuzatii de evaziune fiscala", a afirmat Stela Andrei.

ANAF-Prejudiciu de 373.000 de lei cauzat de o persoana din comertul pe platforme online

La inceputul lunii martie, ANAF a anuntat ca inspectorii antifrauda au identificat un prejudiciu in valoare de 373.000 de lei cauzat de o persoana fizica prin neplata TVA si a impozitului pe venit aferente activitatii de comert online pe platforme specializate. Este vorba despre magazinul ITMediagalaxy.ro.

"Spre exemplu, din noiembrie 2014, inspectorii antifrauda au investigat activitatea comerciala a utilizatorului itmediagalaxy, care activa pe site-ul www.itmediagalaxy.ro, pe un cont de Facebook cu acelasi nume, precum si pe cele mai utilizate portaluri de vanzari online din Romania", potrivit ANAF.

Sursa foto: Rawpixel.com