2 / 6

Povestea si logica tranzactiei Macon-Simcor

Proiectul Enterprise Investors-Macon Deva a inceput in 2006, cand polonezii au achizitionat compania Macon, printr-o tranzactie de 35 de milioane de euro, de tip Leveraged Buyout.

Avand in portofoliu un grup mare de constructii, polonezii de le Enterprise Investors au simtit nevoia consolidarii. Cristian Nacu, unul dintre cei mai influenti manageri din private equity-ul local, spune ca primul contact cu actionarii Simcor s-a produs pe 9 noiembrie 2006, iar negocierile s-au intins pana in luna aprilie a acestui an cand cele doua parti au batut palma.

Enterprise Investors a fost consiliata in cumpararea Simcor Group de RTPR Allen & Overy, PricewaterhouseCoopers si Raiffeisen Capital Investment.

Negocierile care au tinut un an si jumatate au dat de lucru celor doua parti si in week-end-uri, dupa cum spune directorul general al Macon, Marius Marin (foto), care va fi seful echipei de conducere a celor doua firme, insa potentialul acestei achizitii este urias: ca urmare a integrarii celor doua companii, Macon si Simcor, poate lua nastere un lider regional si local.

Astfel, grupul va ajunge la o capacitate cumulata de productie de 800.000-850.000 de metri cubi de BCA si la 60.000 de metri cubi de prefabricate beton, iar afacerile celor doua companii vor creste, in lei, cu 60% in perioada 2007-2010, la 202 milioane de lei pentru Macon si cu 56% in cazul Simcor, la 144 milioane de lei, in 2011 fata de 2007.

Unul dintre punctele slabe ale grupului nou format consta in organizarea prea complicata a companiei Simcor, care este compusa practic din sapte firme - Simcor Oradea, Simterac, Simcor Var, Simcor Management, Simpromat, Simterac si Simsped. Potrivit lui Cristian Nacu, acestea vor fi organizate, sub forma unui holding, unele firme urmand sa fie inchise.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri