Un restaurant pe saptamana: Burebista - un restaurant cu specific (de supermarket) romanesc (O cronica subiectiva)

Asa am bantuit ca un caraghios Bucurestiul ca sa mananc lamentabil la un restaurant “spaniol” pe Toamnei sau pe acolo, am ajuns pe Stirbei Voda pentru o mancare mancare libaneza insipida, pe la Povernei si la Universitate pentru niste peste dubios, pe la Gradina Icoanei pentru o mancare mexicana banala, m-am invartit printre blocurile din Floreasca pentru a ajunge la micul restaurant al unui italian beat. Evident, toate erau descrise de catre autori ca niste culmi ale extazului gastronomic.

Eu am ramas cu o nostalgie foarte puternica dupa viata de la tara, din Moldova, si dupa mancarea de acolo, mai ales cea de la Craciun si de la Paste. Asa ca, atunci cand am citit un articol despre restaurantul “cu specific romanesc” Burebista, articol care a reusit – e drept - sa ma faca sa ma cred cu vreo 40 de ani mai tanar, am lasat multe lucruri balta si m-am si dus pe Calea Mosilor in aceeasi zi. Deja intrasem in pielea lui Pastorel Teodoreanu... Insa a fost lamentabil, dar lamentabil la modul memorabil.

Luna trecuta am dat fara sa vreau peste alt articol elogios din Adevarul despre “Bucataria romaneasca, la Burebista”. Cum impresia de la ultima mea vizita la ei (la cel “Traditional”, de pe Mosilor, ca mai au si unul “Vanatoresc”, pe Batistei), din urma cu unul sau doi ani, a fost foarte puternica si inca vie, l-am citit instinctiv. Am ramas perplex! Mi-am spus ca ori autorul e vreun student sarac de pe la jurnalism, care nu a mancat in viata lui decat la cantina din Regie, ori ca e neam cu patronul localului, ori ca Burebista pe care-l stiam eu nu mai exista si ca acum a aparut alt restaurant, exact in acelasi loc si cu acelasi nume, despre care era vorba in povestea jurnalistului. As fi uitat de acest articol daca, acum cateva zile, nu as fi ajuns din intamplare chiar in fata restaurantului cu pricina, chiar la ora pranzului si chiar cand ne era foarte foame.

Curiozitatea ne-a dat ghes si am intrat, cu povestea junelui jurnalist (asa mi-l inchipui eu, si mi-am permis sa il alint JJ) proaspata inca in minte: “Amenajarea interioara specifica romaneasca a restaurantului te duce cu gandul la casele taranesti, iar aerul din restaurant este unul rustic. Vizita in restaurantul Burebista te face sa te simti ca la tara, asteptand in orice clipa ca o babuta in straie nationale sa intre ii local.

Conceptul localului deschis in urma cu aproximativ 10 ani a fost ca toti cei care ii trec pragul sa se simta ca si cum ar intra in lumea romanelor romanesti cu Moromete sau Lica Samadaul.” Si continua JJ: “Pe pereti, ardeii iuti uscati stau agatati pe siruri lungi, iar la fel troneaza si stiuletii de porumb uscat. Sirurile de covrigi si funiile de usturoi ofera un aer de autenticitate localului cu mancaruri traditionale romanesti. De asemenea, o diversitate de obiecte specifice romanesti impodobesc localul, dandu-i un aer aparte: farfurii din lut pictate manual, cani de lut emailate, fluiere, un nai si o multime de masti traditionale care intruchipeaza mosi si babe din popor. Pe fiecare masa troneaza in centru un prosop rosu tesut la razboi, iar din tavan atarna un candelabru care este de fapt o roata mare de la un car taranesc pe care sunt instalate cateva becuri.”

Uau! Ca sa simti asa ceva cand intri la Burebista si sa mai faci si proza narativ-apreciativa pe decorul si pe atmosfera de acolo, cred ca iti trebuie un suflet neprihanit, de copil. Sau o minte de copil. Sau, si una si alta. Eu il invidiez (sincer!) pe JJ, pentru ca noi am vazut altceva in parterul acela de bloc comunist, amenajat in restaurant. Dar noi ne-am pierdut puritatea cam de multisor…

Cititi mai multe cronici scrise de George Butunoiu despre restaurantele Aquarium, Die Deutsche Kneipe, DonCafe, Aqua, Ici et La, Sangria, Thalassina, Capricciosa, Dantes, La Cena, Balthazar, Jaristea, Casa Ardeleneasca (Caredy), Laci Csarda din Targu Mures, Casa Hirscher si Bella Muzica din Brasov.