Era nevoie de Realitatea in Moldova? Pe ce piata a intrat Vantu

“In Republica Moldova, incepand cu 7 aprilie (2009, cand au avut loc protestele anticomuniste de la Chisinau – n.red.), a inceput sa se intrevada o cerere acuta pentru stiri de ultima ora, stiri foarte fresh. Au inceput sa se dezvolte vehicule media specializate pe stiri. Dar segmentul respectiv a mers mai mult pe Internet”, explica Ludmila Andronic.

Ziarele nu puteau tine pasul cu evenimentele de ultima ora, iar posturile TV nu erau axate pe stiri. Piata moldoveneasca de televiziune este dominata de extensiile posturilor rusesti, care retransmit programele realizate pentru Rusia, cu foarte putine productii locale. In aceasta situatie se afla postul Prime, liderul de audienta (cu un rating mediu de pana la 5,5-6%), Tv7 sau EuroTV. Televiziuni 100% locale sunt postul public Moldova 1 – o televiziune care se pliaza pe putere si care trebuie “demolata piatra cu piatra si reconstruita”, in opinia Ludmilei Andronic – si NIT TV, o televiziune vadit pro-comunista.

Singura prezenta romaneasca este Pro TV Chisinau, care retransmite programele de la Bucuresti, cu putine productii locale. Pro TV difuzeaza insa cel mai urmarit talk show din Moldova, prezentat de jurnalista Lorena Bogza.

Publicul moldovenesc pare sa fie deschis acestui gen jurnalistic – des folosit de cei de la Realitatea TV. “Dezbaterile si stirile disecate, facute de maniera Realitatii TV sunt necesare Republicii Moldova. Pana acum dezbaterile au fost sporadice si prezente doar la doua televiziuni, in sensul deontologic al dezbaterilor”, spune Vlad Turcanu (foto), jurnalist si fost membru in Consiliul Coordonator al Audiovizualului.

In perioada mandatului presedintelui Vladimir Voronin, presa din Moldova a fost puternic aservita Partidului Comunist. “Era o anumita presa de opozitie lasata ca un fel de rezervatie. Erau presati din punct de vedere economic, adica se vorbea cu clientii ca ei sa nu primeasca publicitate”, explica Angela Brasoveanu, director al revistei Punkt.

Clientilor care cumparau publicitate in publicatiile netolerate de Partidul Comunist li se trimiteau controale de la fisc sau anticoruptie. Intr-o vreme, advertiserii erau incurajati sa investeasca in ziarele sau televiziunile de limba rusa, si presati daca dadeau reclama in cele de limba romana. La randul lor, publicatiile care sfidau puterea – fie si printr-o caricatura - o tineau dintr-un control al autoritatilor in altul.

“Problema angajamentului politic este inca destul de puternica, dar este in scadere, e o incercare de miscare spre normalitate”, potrivit unui jurnalist.

Sursa foto: europalibera.org