Sediul central al Siemens din Bucuresti este un spatiu energizant, in care daca ai nevoie de un moment de liniste poti alege sa te joci, te poti destinde pe scaunul de masaj sau poti pur si simplu sa te retragi cu un coleg la o cafea in unul dintre locurile amenajate pentru relaxare. Spatiul este gandit astfel incat sa vina in intampinarea nevoilor de interactiune, dar in acelasi timp sa ofere si spatii linistite in care angajatii sa se poata concentra.

Sediul central al Siemens este amplasat in complexul de biroul West Gate si se intinde pe o suprafata toatala de 4.800 mp. “Suntem in complexul West Gate Park din noiembrie 2008 unde am avut inchiriate trei etaje din cladirea H3. In 2013, am hotarat sa ne aliniem trendului deja existent la nivel global in Siemens si sa implementam un nou concept de birouri: deschis si flexibil. Astazi, cu un concept de spatiu mai eficient, ocupam doua etajele (4 si 5), pe o suprafata totala de 4.800 mp. Relocarea a avut loc la sfarsitul anului 2013 si a presupus mutarea la o cladire distanta, tot in cadrul West Gate Park”, au povestit reprezentantii Siemens.

SiemensIn Romania, Siemens are peste 1.600 de angajati. Dintre acestia, 300 sunt in sediul central al organizatiei regionale din Bucuresti, in West Gate Park. Alti aproximativ 300 angajati lucreaza in cercetare si dezvoltare IT in Brasov. Aproape 1.000 sunt angajati in productie, in fabricile Siemens din tara (trei fabrici in Sibiu si una la Buzias). “Avem puncte de lucru mari si in Cluj Napoca si Brazi (in rafinaria Petrobrazi) si in cele mai mari orase din tara: Timisoara, Iasi, Galati si Targu-Mures”, au adaugat oficialii companiei.

Siemens a deschis recent un nou centru R&D in Romania sub brandul companiei subsidiare Evosoft in Cluj, unde va angaja peste 200 de persoane pana in 2017 pentru proiecte globale de dezvoltare de software si produs pentru toate diviziile Siemens

Sediu SiemensSediul central al companiei din Bucuresti este un spatiu in care ponderea spatiilor comune ocupa o treime din totalul suprafetei ocupate, compania alocand cate doua spatii de relaxare si o sala de mese pe fiecare din cele doua etaje ocupate. De asemenea, in sediu s-au amenajati sali de sedinta de diverse dimensiuni, dar si cabine la care se poate vorbi la telefon.

“Spatiile de relaxare sunt spatii creative si functioneaza deopotriva ca locuri de « meet and greet », de socializare sau de discutii in grupuri restranse, precum si ca locuri de relaxare individuala. Sunt dotate cu mobilier de relaxare, scaun de masaj sau balansoare, masa de ping-pong, PS3 player etc. Feedback-ul intern referitor la aceste spatii a fost foarte bun, scaunul de masaj si PS3 player-ul fiind elementele preferate de angajati » , spun reprezentantii Siemens.

Sediu SiemensInainte de relocare, compania a realizat un sondaj in randul angajatilor pentru a adapta noul spatiu nevoilor lor. Mai mult de jumatate dintre ei au declarat ca fiind prioritare nevoia de a avea spatii pentru activitati ce necesita concentrare, precum si locuri unde ar putea avea convorbiri telefonice confidentiale. "De aceea, avem doua tipuri speciale de incaperi : pentru convorbiri telefonice lungi sau confidentiale, angajatii dispun de « Phone boxes » (incaperi mici, inchise, izolate fonic), iar pentru momente de concentrare individuala sau in echipe foarte mici, angajatii pot merge in «Think Tanks », camere mici care nu se rezerva in avans si care pot fi folosite liber" , au declarat oficialii Siemens.

SiemensConceptul amenajarii a pornit de la ideea ca locul de munca are un impact important asupra motivatiei si implicarii angajatilor. “Oamenii au nevoie de spatiu pentru a fi creativi, dar exista si momente in care individualitatea este importanta. Relocarea in noile spatii de birouri a fost mai mult decat o simpla mutare intr-un spatiu nou. Conceptul faciliteaza dezvoltarea culturii organizationale, a comunicarii si a cooperarii. Este un concept axat pe mobilitate, networking i descentralizare, avand la baza elemente precum: spatiile deschise, mobilitatea angajatului sau dotarile IT foarte moderne”, au completat reprezentantii companiei.

sediu SiemensOficialii companiei spun ca de exemplu, de multe ori, munca angajatilor Siemens din Bucuresti este centrata pe proiecte. Daca ne gandim la proiectele din sectorul energiei, vorbim despre proiecte mari, complexe, care se desfasoara de multe ori de-a lungul unor ani; de aceea, o buna comunicare si colaborare intre membrii echipei sunt esentiale. Spatiile deschise promoveaza spiritul de echipa, iar accesul la tehnologie de oriunde sau mobilitatea (de exemplu, posibilitatea de a lucra de acasa) sunt factori care fac munca in echipa mai usoara si eficienta.

Conceptul are la baza o initiativa globala a Siemens. In Romania, a luat viata cu ajutorul firmei romanesti COS care s-a ocupat de amenajarea spatiilor comune.

Siemens“Suntem o companie de inginerie si asta se vede si in « mobilierul » neconventional din birouri. Avem sali « amenajate » cu echipamente industriale transformate in sali de training, unde clientii sau partenerii invata sa foloseasca echipamentele Siemens. Tot in sediu, gasesti « Laboratorul lui Dexter » sau un mini cabinet medical, unde se pot face chiar ecografii”, au mai spus reprezentantii Siemens.

La capitolul avantaje ale sediului oficialii companiei au mentionat parteneriatul de lunga durata cu dezvoltatorul, conceptul de spatiu mai eficient si faptul ca este o cladire verde. “Angajatii apreciaza in mod special apropierea de statia de metrou, cladirea si dotarile moderne, accesul la supermarket si existenta locurilor de parcare”, spun oficialii Siemens.

sediu siemensLa dezavantaje, reprezentantii companiei mentioneaza ca fiind situata in vestul capitalei, locatia este indepartata pentru unii dintre angajati.

west gateParcul de birouri West Gate este amplasat in vestul Bucurestiului, in imediata apropiere a statiei de metrou Preciziei, avand acces din bulevardul Iuliu Maniu si strada Preciziei. West Gate are o suprafata inchirabila de 75.000 mp si un grad de ocupare de 96%. Printre companiile care au sediul in West Gate se numara: Ericsson, Dacia Renault, Societe Generale, WNS, Accenture, PPD (Pharmaceutical Product Development), Panasonic, Citibank, Alpha Bank, Carestream Health si Medicover.

Fotografii de Mircea Dragos.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri