Am provocat un pasionat al sahului sa isi imagineze o paralela intre sportul mintii si avocatura de business. A fost un exercitiu placut, la un pranz relaxat, si un demers facil intrucat partenerul de discutie joaca sah din clasa a-II-a si practica avocatura de business de 15 ani.

Francisc Peli, managing partner al firmei de avocatura PeliFilip, soseste la intalnire fix la ora 13. Am stabilit sa ne intalnim la noul restaurant Four Seasons din Capitala, situat intr-o casa cocheta de pe Calea Dorobantilor, pe partea cu Televiziunea, la intersectia cu celebra strada Muzeul Zambaccian, la Piata Dorobantilor. Ne strangem mainile hotarat si ne asezam la o masa in salonul de nefumatori de la parter. Purtam un “small talk” la inceput, in care aflu ca Francisc Peli a fost coleg de banca (la Liceul de Informatica din Brasov) cu un alt antreprenor, Bogdan Georgescu, fondatorul Colliers Romania, si ca am copilarit amandoi in acelasi cartier, Astra, din orasul de la poalele Tampei.

Ca avocat, Francisc Peli a lucrat cu mai multe strategii de business – in Brasovul natal, ca avocat de litigii; cu strategia unei firme de avocatura de talie mica (Cobuz si Asociatii); cu cea a unei firme internationale (Linklaters, 2000-2005) si cu strategia unei firme mari romanesti (NNDKP) – iar in 2008 a decis, alaturi de alti patru parteneri, Cristina Filip, Carmen Peli, Alexandru Birsan si Ioan Dumitrascu, sa implementeze la casa de avocatura PeliFilip o strategie de afaceri mixta care sa includa toate experientele invatate de-a lungul timpului.

“Firmele mari internationale au scopuri reduse ca magnitudine si vor sa ofere servicii juridice unui anumit numar de clienti si urmaresc mai putine specializari (de exemplu, corporate M&A si finantari). Avantajele lor sunt background-ul si standardele de calitate. Dezavantajul lor este ca sunt simple prezente nominale in piata avocaturii: isi urmaresc un interes limitat, in care tu, ca avocat, este bine sa te afli in perioada de educare si de crestere profesionala. Firmele romanesti sunt speciale pentru ca piata locala reprezinta o jurisdictie aparte. Spre deosebire de alte piete, aici companiile mari nu domina piata de avocatura. Firmele internationale au venit prea tarziu si au permis celor romanesti sa se consolideze”, afirma Francisc Peli. Care sunt partile pozitive ale firmelor de avocatura romanesti, din punctul de vedere de al lui Francisc Peli? “O intelegere mai buna a realitatilor autohtone si un obiectiv al muncii mult mai larg (un fel de ambitie expansionista)”, raspunde sec avocatul.

Asa a luat nastere casa de avocatura PeliFilip, din dorinta de a imbina strategia de business a unei firme internationale cu cea a entitatilor romanesti.

Discutia de la pranz cu Francisc Peli despre avocatura se invarte in jurul pasiunii sale pentru sah, asa ca aleg sa ilustrez concluziile unui interviu relaxat printr-o paralela intre modelele de business din piata serviciilor juridice si confruntarea bazata pe logica si tactica care are loc pe cele 64 de patratele bicolore. “Sahul, pasiunea copilariei mele, a inceput in clasa a II-a. Am urmat cursuri de sah pana in clasa a-VIII-a si a fost o experienta formatoare. Sahul trebuie sa intervina in momentul in care mintea unui copil se cristalizeaza si ideal este sa te apuci de acest sport la 5-6 ani. Sahul mi-a fost de folos, chiar daca nu am fost un varf si nu am facut performanta”, spune Francisc Peli.

Il provoc, mai departe, pe Francisc Peli cu o discutie despre 10 reguli si recomandari practice de care trebuie sa tina seama un jucator de sah pentru a progresa si despre corelatiile acestora cu practica din avocatura de business. Pesemne ca si in avocatura avem nevoie de studiul teoriei deschiderilor, a principiilor de strategie si de tactica, precum se intampla in analiza sportului mintii. Mai mult, din interviurile avute cu alti avocati de business, am invatat ca avocatura seamana cu o partida de sah. Pentru a fi activ in piata, adica sa ai mandate si clienti constanti, trebuie sa ai doua mari calitati: sa preintampini mutarea pe care estimezi ca o face adversarul si sa fii cu o mutare inainte. Este adevarat? Gasim cateva raspunsuri intr-un dialog despre strategie in sah si in avocatura, presarat cu mancare libaneza.

#1. Importanta unui moment de sclipire in sah si in avocatura

Ce inseamna sa ai un moment de sclipire in avocatura, asa cum exista fantezia creatoare intr-un joc de sah? Ma refer aici la conceptul dezvoltat de Malcolm Gladwell, care in cartea “Blink” revolutioneaza felul in care intelegem lumea interioara. Pornind de la studii din neurostiinta si psihologie pentru a demonstra ca diferenta dintre o decizie buna si una gresita nu sta atat in volumul de informatii cu care lucram, cat in capacitatea de a ne concentra asupra unor detalii esentiale, Gladwell ne invata cum putem lua decizii mai bune. “Am intalnit momente sclipire la avocati in faza de restructurare a unei tranzactii. Partile implicate intr-o tranzactie ajung intr-un blocaj de foarte multe ori, situatii in care un avocat trebuie sa faca doi pasi in spate si sa propuna o solutie de revigorare a deal-ului. Cat despre mine, ca manager, am avut o sclipire in clipa in care mi-am ales partenerii, oamenii cu care am pornit la drum. A fost simplu. Am avut in minte un anumit model de partener si am fost consecvent in alegerea lor”, spune Francisc Peli.

#2. Din avantajul primei mutari, albul pastreaza doar o mica initiativa, in majoritatea cazurilor insuficienta pentru castig.

Cat de importanta este prima mutare in avocatura de business? “Este o chestiune de statistica: cel care muta primul are initiativa. Albul are avantaj fata de negru chiar in confruntari mari, cum a fost cea intre Magnus Carlsen si Vishy Anand din finala Campionatului Mondial de Sah. Totusi, initiativa poate fi cedata sau pierduta foarte usor. In cazul nostru, fac o paralela, din nou, cu mutarea partenerilor, cu modul in care ne-am reunit si am pastrat initiativa. In general, nu am urmarit neaparat sa repliem mutarile celorlalti jucatori din piata de avocatura. De exemplu, nu am preluat modelul extinderii teritoriale. Credem ca poti face orice de la Bucuresti”.

Totusi, in opinia lui Francisc Peli, a muta primul nu este mereu cel mai important lucru. Trebuie sa corelezi mutarea cu eficienta. “De exemplu, fiecare dintre partenerii nostri lucreaza la birou in acelasi spatiu cu alti 3-4 avocati, un mod prin care acceleram modul in care oamenii castiga experienta.”

#3. In deschidere, piesele trebuie sa ia parte tot timpul la lupta pentru stapanirea centrului. Daca este posibil, alege o mutare de dezvoltare care ameninta, in acelasi timp, ceva!

“In primul rand, stapanirea centrului se face in special cu pionii si cu scopul de a-ti pune in valoare toate piesele de pe tabla. In avocatura este la fel: trebuie sa incepi cu anumite practici istorice si strategice (in cazul nostru, corporate, M&A si Finance), iar celelalte piese sa fie puse in valoare abia apoi. Daca modul prin care muti nu este acela de a face desfasurare de forte, atunci fiecare piesa trebuie sa fie pusa in valoare. Altfel, obtii degeaba un tempo bun. Toate practicile trebuie asezate astfel incat sa stapanesti centrul.”

In opinia lui Francisc Peli, in avocatura masurile sunt de urmarit si de implementat in concordanta cu varsta firmei. “Noi urmarim sa fim in piata in toate practicile si mai ales in cele care sunt pe val (finantarile, care includ restructurarile; insolventa si litigiile – disputele care includ si arbitrajele), dar sa ne concentram si pe practicile cu care am plecat la drum (corporate M&A, energie, competitie, real estate). Am plecat la drum cu 14 avocati, dupa sase luni eram aproape 30, deja o firma medie, iar acum suntem 63 de juristi.”

Cum vede Francisc Peli cele mai dinamice practici in avocatura de business? “In prezent, exista o preocupare a bancilor de a se uita la proiectele noi pentru finantare si de a restructura portofoliile. Interesul pentru investitii, finantari si dezvoltari este tot mai mare, semne clare ca lucrurile se schimba in mod pozitiv. Avem tot mai multe arbitraje in real estate si energie. Acum avem 17 avocati specializati in litigii, iar in 2009 erau doar sase. ”

Cat despre paralela cu o mutare de dezvoltare care ameninta adversarul, Francisc Peli afirma ca a incercat sa construiasca la PeliFilip o casa de avocatura care sa fie o permanenta provocare a ierarhiilor. “Am plecat la drum cu acest obiectiv: de a rasturna ierarhia. Cu fiecare mutare pe care o facem, suntem o amenintare pentru ceilalti", declara Peli.

#4. Nu sacrifica piese fara un motiv bun!

“Noi suntem o organizatie tanara, dar nu exclud ca la un moment dat au fost plecari, neintelegeri sau nepotriviri. Motivatia initiala cu care am plecat la drum persista in continuare. In sah, faci un sacrificiu pentru a castiga un tempo sau pentru a capata un avantaj de natura strategica si nu cred ca acest principiu este aplicabil in mod deosebit in avocatura pentru ca aici trebuie sa strangi piesele si valorile pentru a acoperi bine tabla.”, a explicat Francisc Peli.

#5. Efectueaza rocada devreme!

“Aceasta e, de fapt, o masura defensiva prin care iti ascunzi regele. Aplic aceasta strategie cand joc sah, insa nu cred ca ne caracterizeaza in business. Masurile defensive sunt bune pentru cei ce nu sunt in expansiune. Dimpotriva, daca te uiti la jocul modern, rocada se face destul de rar, este o pierdere de tempo, in masura in care tu ai un anumit plan de dezvoltare.”

Ce greseli incearca sa evite Francisc Peli in relatia cu echipa pe care o conduce? “Incerc sa fac o diferenta intre a cere lucruri de la mine si a cere de la ceilalti. Intreb orice coleg care vine la mine cu o solutie la o problema ori cu un proiect nou: Is this your best? Dincolo de asta, nu poti mai mult? Trebuie sa stii cat sa ceri, mai ales in avocatura, o profesie in care oameni cer foarte mult de la ei insisi. Important este sa stii cat sa ceri. Acesta a fost un lucru pe care a trebuit sa–l corijez intre timp si sa-l aduc la un nivel in care sa cer mult, dar sa nu fiu absurd.”

#6. Incearca sa dai cat mai mult sens posibil mutarilor tale!

“In sah vorbim despre punerea in valoare a pieselor. In sah totul este un flux de eficienta. Fiecare se misca inainte folosind tempo-ul propriu si punand in valoare o anumita piesa. Orice mutare trebuie pusa in valoare si, daca nu pui in valoare o piesa sau nu ameninti o structura adversa, atunci este o pierdere de vreme. Te uiti la tabla de sah si, cand vezi ca prima mutare pe care o faci este, spre exemplu, pionul la B3, adica o mutare din colt marginala care nu urmareste nimic deosebit, atunci adversarul stie ca te va invinge, pentru ca nu simti valoarea tempo-ului si a punerii pieselor unde trebuie.”

#7. Cauta exceptiile, mutarile cele mai neobisnuite in cele mai diferite pozitii, indiferent ca ataci sau te aperi!

“Nu cred ca in sah este valabila aceasta regula si consider ca mutarile exceptionale au ca fundament o serie de mutari facute by the book, de aceea teoria in sah este importanta, la fel ca teoria din business. Nu poti sa spui peste noapte ca inventezi avocatura. Avocatura nu poate fi inventata fara sa ai fundamentele puse la punct. Mutarile exceptionale, atat in sah cat si in business, sunt bune in situatia in care tu ti-ai facut toate temele", a explicat Francisc Peli.

Totusi, exceptionalul este o solutie pentru un avocat atunci cand trebuie sa iasa din zona de confort. “Cred ca zona de confort apare foarte repede in viata unui avocat, mai exact atunci cand ajungi sa faci anumite lucruri foarte bine. Eu am incercat sa schimb strategia personala si, cand am acumulat suficienta experienta in litigii, am trecut la o firma de consultanta. Acolo am invatat lucrurile de baza si m-am intrebat: Acesta este maximul pe care vreau sa-l fac? Raspunsul a fost sa trec intr-o firma internationala. Dupa ce am invatat totul la Linklaters, m-am mutat la o firma romaneasca. Majoritatea colegilor mei, cand plecau din Linklaters, faceau chestii mai lejere (isi faceau businessul lor, plecau intr-o alta multinationala), iar eu m-am dus in locul cel mai greu: am dezvoltat o practica noua cu doi oameni si am ajuns la 20 de avocati. Asta inseamna sa iesi din zona de confort", spune Peli.

#8. Pionii trebuie astfel mutati incat sa se obtina o structura a lor cat mai favorabila.

“Poti sa ai pioni mai multi decat adversarul tau, dar daca ei nu constituie o structura care are sens, atunci sunt inutilizabili. Analogia cu profesia noastra tine de practici. Ca avocat de business, trebuie sa-ti organizezi practicile in asemenea mod incat sa formeze impreuna o structura.”

Francisc Peli spune ca a lucrat aproape in toate practicile avocaturii de business. “Singurul lucru pe care nu l-am facut declarat si pe cale de exceptie sunt finantarile. Am inceput cu litigii, apoi am facut M&A, dreptul mediului si la un moment dat, cand piata a cerut-o, am facut imobiliare.”

Activitatea zilnica a partenerului PeliFilip este impartita pe trei paliere. “Ca avocat, mi-am dat seama ca este sanatos sa nu cad in capcana de a lasa lucrurile numai pe mana celorlalti. Este bine sa aloci o parte din timp pentru a fi avocat: sa citesti contracte, sa dai sfaturi juridice. Practica avocateasca este un organ care trebuie tinut in functie in permanenta.” Al doilea palier de actiune pentru Francisc Peli este acela de dezvoltator de business. “Suntem antreprenori si acesta este modelul pe care am vrut sa-l impunem, nu sa stam intr-un birou si sa asteptam clientii sa vina la noi, ci sa mergem in piata sa identificam ce se cere. Daca vrei sa fii competitiv, trebuie sa mergi in piata si sa decoperi nevoile clientului.” Al treilea palier, consumator de timp pentru Francisc Peli, este acela de administrare efectiva a firmei. "O firma cu 80-90 de oameni are o multime de nevoi de administrative. Trebuie sa fii in stare sa stabilesti obiective pentru firma ta si sa motivezi echipa in acea directie.”

#9. Nu scoateti dama in joc prea devreme!

Deciziile se iau, in conducerea PeliFilip, la nivelul partenerilor, in functie de un concept pe care Francisc Peli il numeste colegialitate functionala, un model de organizare pe orizontala in care fiecare avocat este pus in valoare. “Ownership-ul de proces este foarte important la noi astfel incat il pastram inclusiv la nivelul managementului. Valoarea care iese din dezbatere este esentiala. Cum vad eu rolul meu de manager? Sa extrag de la ceilalti parteneri initiativele, de a le transpune in decizii si de a face sinteze. Ma concentrez foarte mult asupra modului in care strang si dau energie in intreaga organizatie. In avocatura romaneasca avem foarte multe firme unipolare, paternaliste si usor autoritare care nu reusesc sa descatuseze energia mai multor oameni.”

Astfel, spune Francisc Peli, casa de avocatura PeliFilip nu are conceptul de angajat, iar avocatii trebuie sa se simta ca parte a unui proiect. “Am avut situatii in care unii juniori veneau din alte organizatii si erau suprinsi de creditul care li se oferea.”

“A scoate dama prea repede in joc inseamna sa valorizezi o singura piesa in detrimentul grupului. Colegialitate functionala inseamna sa ai toate piesele dezvoltate. A-ti scoate dama prea devreme reprezinta o greseala de incepator. In timp ce adversarul iti ataca dama, isi dezvolta piesele proprii. Diferenta este mare intre colegialitate functionala si sistemul autoritar, in care o singura persoana se plimba pe table, iar celelalte raman nedezvoltate."

#10. Sa nu stai tot timpul la masa de joc! Este obositor si nu te poti concentra „forte” decat perioade scurte de timp; asadar mici pauze in timpul partidei sunt foarte benefice (o mica plimbare prin sala de joc, o privire pe fereastra sunt relaxante, odihnesc ochii si mintea).

“Rolul unui manager eficient nu este acela de a sta 14 ore in birou. E important ca liderul unei organizatii sa fie proaspat si sa ia acele decizii care fac diferenta. Si in sah este la fel: puterea de concentrare este fundamentala, lucrul care face deosebirea intre jucatorii buni si cei modesti. Trebuie sa ai capacitatea de a te concentra pe o situatie concreta, dar in acelasi timp mintea sa fie aerisita. Nu inseamna ca daca joci sah 12 ore pe zi, vei fi mult mai bun. Si acum ajung la birou la 9:30 si plec la 8 seara. Nu neaparat orele de lucru imi dau aceasta aerisire, ci diversitatea activitatilor. Incep ziua cu activitati administrative, apoi am o intalnire cu un client. Imi fac timp si de sala, iau masa la pranz, dupa care revin la birou. Spre norocul meu, am posibilitatea unei diversificari a programului de lucru pe care colegii mei mai tineri, spre exemplu, nu o au in mod deosebit. Am plecat la drum, la fel ca multi avocati din generatia mea, fara o preocupare mare fata de echilibrul dintre viata personala si cea profesionala. Dimpotriva, cu saptamani care incepeau luni, la 8 dimineata, si se incheiau duminica, la 6 seara.”

Cat despre timpul sau liber, Francisc Peli prefera sa-l ocupe cu lectura. Tocmai ce a terminat cartea “Ma numesc rosu”, de Orhan Pamuk. “Citesc mai multe carti in acelasi timp. Sunt stari diferite in seri diferite. Am reusit sa reduc masiv timpul petrecut la televizor si sa citesc mai mult. La TV nu mai gasesc lucruri care sa ma intereseze. Ma uit la stiri punctuale si atat.” Pe zona de business si dezvoltare profesionala, a citit “Inteligenta emotionala”, de Daniel Goleman si "Cum iti vei masura viata".

Pe langa hobby-ul din copilarie, Francisc Peli este aproape de a descoperi a noua pasiune: scrisul. “Am inceput sa scriu la o carte despre speranta si responsabilitatea de a duce speranta pana la capat. Ideea cartii de beletristica nu a venit peste noapte si reprezinta o suma de experiente personale. Important este sa-ti gasesti disciplina atunci cand scrii o carte, iar eu mi-am gasit locul ideal, o camera pe care mi-am izolat-o in casa. Este o carte care are legatura cu istoria mea familiala”, incheie Francisc Peli.

Fotografiile au fost realizate de Mircea Dragos (fotografii-profesionale.ro).

Nota de plata

Coca Cola Zero 9,5 lei
Apa plata 5X9 45 lei
Fatush 22 lei
Tabule 18 lei
Homos Snubar 18 lei
Babanuj 18 lei
Halloumi 24 lei
Rasasfur de de vita 32 lei
Kafta cu sos rosu 31 lei
Lipia casei 8
Cafea libaneza 2X8,5 lei 17 lei

Total: 243,5 lei

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri