Petrom (SNP), cea mai mare companie listata pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB), isi va publica joi rezultatele financiare la 9 luni, pentru prima data in ultimii cinci ani compania fiind asteptata sa raporteze o scadere semnificativa a profitului in aceasta perioada. Tot joi, BRD, a doua cea mai mare banca din sistem, isi va anunta cifrele inregistrate la sfarsitul celui de-al treilea trimestru (T3).

In cazul Petrom, pesimismul este alimentat intr-o anumita masura si de raportul pe T3 facut de compania-mama OMV, care in urma cu doua saptamani a anuntat o scadere cu 22% a vanzarilor de energie si gaze facute de Petrom.

“OMV Petrom este asteptat sa continue tendinta descendenta a vanzarilor companiei in T3 2014, pe fondul mentinerii cererii slabe pentru produse petroliere, a productiei mai mici de petrol cu 2,2% fata de T3 2013 si a scaderii preturilor la petrol pe piata internationala cu 8,7% fata de T3 2013”, a declarat Maxim Moldovan, analist financiar in cadrul casei de brokeraj Prime Transaction.

Cotatiile barilului de petrol Brent au ajuns marti la minimul ultimilor 4 ani (82,19 dolari/baril), dupa ce Arabia Saudita a redus pretul titeiului comercializat pe piata americana, majorand in schimb preturile in cazul altor cumparatori mari, precum China. La finalul zilei de miercuri, un baril de petrol Brent era cotat la 82,46 dolari.

Pentru primele noua luni, OMV Petrom ar putea inregistra o scadere a vanzarilor de 8-9% fata de perioada similara din 2013, in timp ce profitul net la noua luni sa se situeze in intervalul 2,3-2,4 miliarde lei, cu 34%-37% mai putin decat in perioada similara din 2013 - Maxim Moldovan, Prime Transaction

"In prezent cotatiile actiunilor OMV-Petrom sunt afectate negativ de doi factori importanti: necesitatea Fondul Proprietatea de a-si lichida cel putin o parte din participatia importanta pe care o are in capitalul SNP si de scaderea pretului international al petrolului. Pe termen mai lung ceea ce va conta vor fi, in opinia noastra, rezultatele explorarii si inceperea exploatarii resurselor din platoul continental al Marii Negre.

Estimarile noastre privind T3/2014 sunt: cifra de afaceri 5,66 mld. lei, EBITDA 2,01 mld. lei, EBIT 1,23 mld. lei, profit net 920 mil lei", spune Ovidiu Dumitrescu, directorul general adjunct al casei de brokeraj Tradeville.

Reducerea semnificativa a cantitatilor de gaze vandute, precum si impozitul pe constructii speciale, sunt alte doua elemente care pot afecta negativ profitabilitatea Petrom. “Pentru primele noua luni, OMV Petrom ar putea inregistra o scadere a vanzarilor de 8-9% fata de perioada similara din 2013, in timp ce profitul net la noua luni sa se situeze in intervalul 2,3-2,4 miliarde lei, cu 34%-37% mai putin decat in perioada similara din 2013”, a mai adaugat Maxim Moldovan.

Petrom a raportat in primele noua luni ale anului trecut un profit net de 3,66 mld. lei si vanzari de 18,1 mld. lei. Daca estimarea analistului Prime Transaction s-ar adeveri, aceasta ar fi cea mai mare scadere la 9 luni a profitului Petrom inregistrata in ultimii cinci ani.

Actiunile SNP au scazut cu 9% pe bursa in acest an, compania fiind evaluata in prezent la 24,2 mld. lei (5,4 mld. euro).

BRD – estimarile de profit variaza intre 50

In cazul BRD, asteptarile analistilor variaza de la un profit de circa 50 mil. lei dupa primele 9 luni din 2014 - la 95 mil. lei in aceeasi perioada.

"Cererea redusa de credite si diminuarea marjei nete au influentat veniturile BRD, pe care le estimam la 1.98 mld lei pentru primele 9 luni ale anului. In schimb, controlul strict al costurilor operationale si al costului net al riscului de credit au ajutat la revenirea bancii pe profit , estimand ca profitul net va fi in jur de 95.4 mil lei pe primele 3 trimestre. Acesta ar putea constitui un pas inainte spre relansarea politicii de a acorda dividende actionarilor, intrerupta din cauza pierderilor inregistrate. Ajutate si de cota de piata stabila, bilantul solid si capitalizarea adecvata, titlurile s-ar putea indrepta spre mediana pretului tinta agregat de Reuters, de 10.1 lei/actiune", este de parere Ovidiu Dumitrescu.

Cererea redusa de credite si diminuarea marjei nete au influentat veniturile BRD, pe care le estimam la 1.98 mld lei pentru primele 9 luni ale anului. (...) Estimand ca profitul net va fi in jur de 95.4 mil lei pe primele 3 trimestre - Ovidiu Dumitrescu, Tradeville


De cealalta parte, Maxim Moldovan se astepta ca BRD sa inregistreze pierderi in T3 2014, iar rezultatul la noua luni sa se situeze la nivelul castigului inregistrat in perioada similara din 2013 (50 milioane lei).

Estimarea vine in conditiile continuarii trendului descrescator in cazul venitului net din dobanzi, ca urmare a cererii slabe pentru credite si a dobanzilor in scadere. “Un alt factor care va afecta negativ rezultatele bancii este nivelul provizioanelor pe care BRD le-a constituit in T3 2014, in contextul in care BNR pune presiune pe bancile din sistem pentru curatarea accelerata a bilanturilor”, mentioneaza analistul.

Citeste si:

    In prima jumatate din acest an, BRD a avut un profit de 122 mil. lei (+96% y/y) si venituri din dobanzi de 1,11 mld. lei (-17% y/y).

    Profitul net al BRD la 9 luni a scazut constant in perioada de criza, ajungand de la peste 1 miliard lei in primele trei trimestre din 2008, la doar 10 mil. lei in perioada similara din 2012. Anul trecut rezultatul net a inregistrat insa o revenire si a ajuns la 51 mil. lei la nivelul primelor 9 luni.

    In ciuda rezultatelor financiare nu foarte spectaculoase ale BRD din ultimii ani, rusii de la banca de investitii Renaissance Capital au emis la jumatatea lunii trecute un raport in care s-au declarat mai degraba optimisti in privinta bancilor romanesti. In cazul BRD, rusii au dat un pret tinta de 10,3 lei/actiune (cu 25% peste cotatia de pe BVB), insotit de recomandarea de “buy” (“cumparare”).

    Citeste si:

      BRD se tranzactiona la finalul zilei de miercuri la un pret de 7,995 lei/actiune, in crestere cu aproape 1%. La nivelul intregului an 2014, banca a pierdut 11,1% pe bursa. Capitalizarea BRD este in prezent de 5,5 mld. lei (1,26 mld. euro).

      Foto: Shutterstock / tablet computer

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Ionut Sisu
      Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



      Setari Cookie-uri