Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat ca este ingrijorat de situatia plantatiilor viticole din zona Iasului, dar si de pomicultura din Dobrogea, in urma fenomenelor meteorologice din aceasta primavara, dar a adaugat ca, totusi, "e mai mult bine, decat rau", scrie Agerpres.

"In Caras-Severin nu sunt astfel de probleme, dar avem ingrijorari in partea de nord a tarii, in zona Iasului, in plantatiile viticole, dar si in Dobrogea, pentru cele doua specii, cais si piersic, in mod deosebit la soiul Cardinal. Vom vedea ce va fi dupa ce trec aceste fenomene, aceste temperaturi scazute. In laborator si prin determinarile la fata locului vom constata gradul de afectare si vom aprecia atunci. Din fericire, e mai mult bine decat rau, pentru ca am vazut culturi foarte frumoase de camp, precum graul, orzul, rapita", a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, prezent duminica la Racasdia, unde s-a desfasurat cea de-a 37-a editie a Targului Mare de Primavara.

Potrivit ministrului Daea, in Caras-Severin culturile sunt intr-un stadiu de vegetatie foarte bun, sunt dezvoltate, uniforme si cu densitate corespunzatoare. Acest lucru inseamna ca exista o perspectiva buna pentru cerealele paioase semanate in toamna si pentru orz.

Retail jobs

"In aceasta primavara, s-a intarziat cu iesirea in camp, din cauza ca s-au decalat fenomenele meteorologice, ne-au impins in apropierea Pastelui. Va fi o perioada de lucru deosebita in urmatoarele zile, pentru ca fermierii trebuie sa introduca samanta in camp pentru culturile care se realizeaza in aceasta primavara", a mai apreciat ministrul Agriculturii.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri