Ministrul Agriculturii asigură fermierii afectați de secetă că vor primi despăgubiri

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a dat asigurări, sâmbătă, la Tulcea, că fermierii afectaţi de secetă vor primi în acest an despăgubiri din partea statului, potrivit Agerpres.

Ministrul a avut o întâlnire cu oficialităţile tulcene pentru a afla situaţia culturilor din judeţ şi suprafeţele irigabile şi a menţionat că autorităţile sunt preocupate să asigure funcţionarea sistemului de irigaţii.

"I-am asigurat pe fermieri că toţi cei care vor suferi pagube din cauza secetei anul acesta vor primi despăgubiri pentru că aşa e normal. Comitetele pentru situaţii de urgenţă se vor întruni şi vor merge să evalueze dimensiunea pagubelor, astfel încât să avem o imagine cât mai obiectivă, să ştim exact câţi bani trebuie să alocăm, iar fermierii să fie despăgubiţi", a afirmat ministrul Agriculturii.

Oros a mai spus că şi apiculturii afectaţi de secetă vor primi sprijin prin Programul Naţional Apicol care urmează să fie adoptat prin hotărâre de Guvern.

"Ne preocupăm acum ca pe toate suprafeţele irigabile să fie apă suficientă. Am alocat bani atât pentru modernizarea infrastructurii principale cât şi pentru extinderea infrastructurii secundare, precum şi pentru plata apei şi a curentului până la pompele de punere sub presiune. Îi îndrumăm pe fermieri să facă cereri de încheiere a contractelor pentru ca apa să ajungă la culturi", a menţionat ministrul Oros.

În ceea ce priveşte piscicultura, ministrul Agriculturii a precizat că platforma deschisă producătorilor agricoli este deschisă şi celor piscicoli din Delta Dunării.

De asemenea, ministrul Oros a atras atenţia că ordonanţele militare emise până acum vin în sprijinul populaţiei.

"Ordonanţele militare ne permit să luăm măsuri graduale şi de câte ori e nevoie. Asta nu înseamnă că peste o săptămână sau două, pe anexa aceea nu poate să apară sau să dispară un aliment sau două, în funcţie de evoluţia stocurilor şi de cum funcţionează şi piaţa europeană. Toate statele europene sunt îngrijorate şi fiecare încearcă să-şi ia măsuri asiguratorii", a mai spus ministrul Agriculturii.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri