Piata auto (autoturisme + vehicule comerciale) a inregistrat, in primele opt luni din 2017, o crestere generala de 11,6% comparativ cu aceeasi perioada din 2016, cifra in interiorul careia avem autoturismele cu o crestere de 14,5%.

Vanzarile de autoturisme realizate in primele opt luni din 2017 au fost, ca si in anii precedenti, sustinute de achizitiile realizate de catre persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind de 64% (vs. 36% pers. fizice). Comparativ cu primele 8 luni din 2016, au crescut atat ponderea, cat si volumul achizitiilor realizate de catre pers. fizice: ponderea, de la 30% la 36%, iar volumul, cu 36% (procent mult superior cresterii generale a pietei la 8 luni, respectiv +14,5%).

In luna august 2017 s-au livrat 12.226 unitati, cu 11,3% mai putine autovehicule decat in luna iulie, fapt ce face ca, pe ansamblul primelor opt luni, sa se ajunga la un total de 97.605 unitati, cu 11,6% mai mult decat in primele opt luni din 2016.

Autoturismele, care reprezinta cca. 83% din totalul livrarilor realizate in aceste opt luni din 2017 (80.829 unitati), inregistreaza o crestere fata de aceeasi perioada a anului 2016 de 14,5%, iar vehiculele comerciale (marfa si persoane), o scadere de 0,4%.

Top-ul pe marci (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus de catre Dacia, cu 26.269 unitati, urmata de catre Volkswagen, cu 9.902 unitati, Ford 7.810 unitati, Renault 7.777 unitati si Skoda 7.278 unitati. In ceea ce priveste categoria de vehicule comerciale usoare (inclusiv minibuse), dupa 8 luni, primul loc este ocupat de catre Ford (2.369 unitati), cu o crestere de 29,8%, urmat de Dacia (2.267 unitati, +14,2%) si Mercedes (1.437 unitati, +20,5%).

Primul trimestru din 2019,...
Citeste si: Primul trimestru, cel mai bun din ultimii 10 ani pentru piata auto

Piata auto second-hand

In ceea ce priveste autoturismele rulate (in marea lor majoritate nefiscalizate), se observa faptul ca, in primele opt luni din 2017, au fost inmatriculate cca. 338.000 unitati (mai multe decat s-au inregistrat pe intreg anul 2016), adica de 5 ori mai multe decat cele noi. Aceasta situatie se datoreaza, dupa cum APIA a semnalat inca de anul trecut, eliminarii de la 1 februarie a.c. a Timbrului de Mediu. Ceea ce este si mai grav insa, este faptul ca numarul autoturismelor rulate importate cu emisii poluante ridicate (Normele Euro3 si Euro2) a crescut de 2,5 ori.

Productia de masini

Avand in vedere faptul ca datele primite sunt incomplete, suntem nevoiti sa nu detaliem aceste doua capitole. Mentionam doar datele referitoare la productia Ford Romania (40.837 unitati) si Roman S.A.(10 unitati) care, in primele opt luni, au totalizat 40.847 unitati, in crestere cu 41,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, marea lor majoritate (40.614 unitati) fiind exportate. In aceste conditii si exportul realizat de catre Ford inregistreaza o crestere consistenta, de 45,0%, comparativ cu aceeasi perioada din anul trecut.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Auto »



Citeste si
Piata auto din Romania creste, cea europeana scade dupa primele 4 luni