Volkswagen Golf 7 facelift electric, denumit e-Golf, este cel mai discret model 100% electric, pentru ca are acelasi design cu modelul pe combustibil si nici macar nu scrie pe el ca ar fi nepoluant, precum in cazul modelelor hibrid.

VW e-Golf

Daca as cumpara un e-Golf, as cauta un sticker pe care sa scrie mare ca este electric inainte sa il scot din oras. De ce? Pentru ca in afara orasului Golful electric are cel mai bun consum si cea mai mare autonomie la o viteza de 80 de km/h. Pe autostrada si pe drumurile nationale esti ajuns din urma de camioane care merg cu 90-100 km/h si iti dau flash-uri sa mergi mai repede ca ii incurci. Tu ai merge mai repede si poate si cu aerul conditionat pornit, dar nu gasesti peste tot o statie de incarcare pentru o masina electrica.

Pentru ca noul VW e-Golf facelift are o autonomie de 300 de km m-am gandit ca ajung cu el de la Bucuresti la Craiova fara probleme, adica sa parcurg 230 de km la o viteza medie de 100 km/h. La intrarea pe autostrada Bucuresti-Pitesti, autonomia modelului electric a inceput sa scada rapid intrucat consumul a urcat la aproape 14 kWh de la 12 kWh in oras. Cred ca vantul si temperatura, de doar 8 grade, au influentat consumul.

Citeste si:
Cinci modele electrificate Peugeot vor ajunge in Romania anul acesta
Cinci modele electrificate...

Teoretic as fi ajuns la Craiova cu VW e-Golf cu un singur plin, dar nu am vrut sa risc asa ca am oprit in Pitesti pentru o reincarcare. In Pitesti sunt doar trei statii de 22 kWh, la CEZ, Romstal si Kaufland, potrivit aplicatiei Plugshare.

Din pacate, pe cele de la Kaufland detinute de Renovatio, care sunt si singura retea de statii de incarcare pentru masini electrice din Romania si sunt non-stop disponibile, nu te poti baza pentru ca au adesea erori. Statia din Pitesti functiona insa nu mi-a recunoscut cardul Renovatio. Am cerut un card nou de la angajatii Kaufland, insa nici acesta nu a fost recunoscut de statia de incarcare pentru masini electrice, asa ca am ajuns la CEZ in Pitesti.

La CEZ trebuie sa mergi la paza si sa le spui ca vrei sa incarci o masina electrica. Esti trecut intr-un catalog, dupa care vine tipul de la paza si iti porneste statia cu un card special. Daca nu functiona aceasta statie as fi mers la Romstal. In Bucuresti, nu am reusit sa incarc la Romstal in Drumul Taberei. Dupa doua minute statia s-a oprit. Fiecare model electric are un cod/protocol pentru incarcare, asa ca este posibil ca unele statii sa nu comunice cu masina, deci sa nu poti incarca.

Citeste si:
Peste 30 de masini electrice in showroom-uri in 2020
Oferta de masini electrice in...

Cat consuma Volkswagen e-Golf si in cat timp se incarca

Am ajuns in Pitesti cu o autonomie de 140 km din cei 300 de km afisati la plecare, in Bucuresti. Am condus cu o viteza de 80-90 km/h si am parcurs 120 km, iar din autonomia modelului electric au disparut 160 km.

In statia CEZ din Pitesti, timpul de incarcare completa afisat pentru cei 160 km lipsa a fost de 2 ore si 20 de minute. Am incarcat doar o ora si 20 de minute, iar range-ul a crescut de la 140 km la 215 km.

De la o statie de 22 kWh, Volkswagen e-Golf primeste in medie 1 km autonomie pe minut. Modelul de test nu a avut sistemul de incarcare rapida, ceea ce inseamna ca de la o statie de 22 kWh bateria se incarca complet in circa 6 ore, iar de la o priza normala in 12 ore.

Citeste si:
Cele mai ieftine masini electrice la vanzare in Romania in 2020
Cele mai ieftine masini...

De la Pitesti la Craiova am mai avut de parcurs 115 km, iar autonomia a scazut cu doar 85 km. Drumul cu multe coborari a ajutat la recuperarea de energie si impreuna cu temperatura exterioara, care a crescut de la 8 grade dimineata la 20 de grade la pranz, a modificat consumul de energie.
In concluzie, am parcurs 230 de km (Bucuresti-Craiova) cu VW e-Golf la o viteza de 80-90 km/h in 4,5 ore, iar din baterie mi-au lipsit 245 de km de autonomie. Daca scad timpul petrecut la statia de incarcare din Pitesti, de o ora si 20 de minute, as fi facut 3 ore pana la Craiova.

La Craiova am incarcat din nou VW e-Golf pana la o autonomie de 210 km si am pornit spre CEZ Pitesti unde am ajuns cu o autonomie de 110 km. De data aceasta am parcurs 115 km, iar range-ul a scazut cu 100 km. Spre Bucuresti, masina electrica a pierdut din autonomie 150 de km pentru cei 115 km parcursi.

Daca iesiti din oras cu o masina electrica evitati segmentele de autostrada si nu uitati ca la 80-90 km/h este cel mai mic consum pentru o astfel de masina. Sa tineti cont si de faptul ca autonomia unei masini electrice este puternic afectata de temperatura de afara. Dimineata si noaptea consumul va fi mult mai mare decat in timpul zilei, tocmai pentru ca sunt diferente de temperatura.

Pe langa dezavantajele ca autonomie redusa, timp mare de incarcare, viteza mica de deplasare, ar mai fi de spus ca masinile electrice nu baga cald precum cele pe combustibil.

VW e-Golf are trei moduri de condus: Normal, Eco si Eco+. In modul Normal, masina merge de cum ar fi in modul Sport, adica ia viteza rapid si consuma pe masura.

La intoarcere spre Bucuresti, pe autostrada, am apasat pedala de acceleratie spre viteza maxima de 155 km/h si range-ul a scazut in doua minute cu 60 km.

In rest, tot timpul am condus in modul Eco+, care taie puterea acceleratiei si opreste sistemul de climatizare. In afara orasului, nu iti dai seama ca esti intr-o masina electrica, te simti la fel precum intr-o masina pe benzina. Se aude zgomotul de anvelope care strica linistea din interior. In oras, senzatia este mult mai placuta, din cand in cand auzi tiuitul facut de motorul electric cand accelerezi.

Cum se incarca o masina electrica

In functie de statie, puteti folosi dispozitivul ei de incarcare sau propriile cabluri. Daca mergeti la o statie unde folositi cablurile personale, conectati intai cablul in statie si apoi in priza autoturismului. Nu lasati usa deschisa la masina pentru ca nu incepe operatiunea, va ramane in stand-by pana o inchideti. In timp ce masina se incarca cablurile sunt blocate, iar pentru a opri incarcarea este suficient sa apasati pe butonul de deschidere a usilor de pe telecomanda. In acel moment intra in stand-by si puteti trage cablul din priza masinii.

Atunci cand un Volkswagen e-Golf se incarca, ledul de stare de la rezervor pulseaza pe culoarea verde, iar pe ceasurile de bord apare un stecker verde. Daca ledul este galben, asteptati, masina comunica cu statia. Ledul acela de langa priza masinii este foarte mic si in soare puternic aproape nu il vezi ca palpaie, ceea ce inseamna ca masina incarca.

Comparativ cu alte masini electrice, VW e-Golf nu afiseaza, in timpul incarcarii, curentul din baterie in procente si nici nu iti spune in timp real cata autonomie are. Pentru a afla cata autonomie a primit masina intre timp, trebuie sa puneti mereu contactul. Singura informatie afisata din cand in cand este cate ore si minute mai dureaza pana se incarca bateria complet.

Pret si motorizare Volkswagen e-Golf

Volkswagen e-Golf facelift Electric Plug-In are un motor electric amplasat frontal, cu o putere de 136 CP si o transmisie automata cu o treapta de viteze, ESG. Acceleratia pana la 100 km/h are loc in 9,6 secunde, iar viteza maxima este de 160 km/h.

In standard, modelul costa 37.500 euro cu TVA, iar prin Rabla Plus, pretul scade la 27.500 euro cu TVA.

Cele mai interesante dotari in standard sunt: aer conditionat automat, sistem de navigatie, faruri LED, Adaptive Cruise Control, Front Assist, sistem de franare automata "Multi Collision Brake".

Masina electrica are o garantie de 4 ani, din care 2 ani conform Conditiilor Generale de Garantie (fara limita de km) si 2 ani (anul exploatare socotit din data de livrare) conform Conditiilor de Garantie Suplimentara cu limita de km 120.000. 12 ani garantie la perforare prin ruginire; 3 ani garantie pentru defecte de vopsea.

Mai multe informatii sunt disponibile aici.

Date tehnice Volkswagen e-Golf facelift Electric Plug-In 35.8 kWh 136CP

Autonomie km 300
Tip baterie Lithium-ion
Putere maxima CP (rpm) 136 (0)
Cuplu maxim Nm (rpm) 290 (0)
Viteza maxima km/h 150
Acceleratie 0-100 km/h s 9.6
Cutie de viteze automata cu o treapta
Lungime mm 4258
Latime mm 1790
Inaltime mm 1492
Ampatament mm 2620
Greutate kg 1615
Tractiune fata


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Auto »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Sefii Renault confirma: Dacia electrica este in lucru