Producatorul ceh de masini, Skoda, vede Bulgaria si Turcia ca posibile locatii pentru noua sa fabrica, scriu nemtii de la Handelsblatt, citand surse, relateaza Novinite.

Romania este in felul acesta ocolita din nou de un producator auto. In iulie anul acesta, BMW a anuntat ca va construi o noua facilitate in Ungaria, in apropierea orasului Debrecen, la doar 70 de km de granita cu Romania. In trecut, Mercedes-Benz a luat in calcul Romania pentru o noua fabrica, insa din cauza lipsei infrastructurii a ales tot Ungaria.

Skoda, parte a gigantului auto Volkswagen, intentioneaza sa deschida o unitate de productie suplimentara pentru a face fata cererii tot mai mare pentru autoturismele sale.

Fabrica va fi cu siguranta in Europa de Est, dar nu va fi in Republica Ceha din cauza lipsei de personal. "Discutiile se refera la Bulgaria si Turcia", a declarat pentru Handelsblatt o sursa din cadrul grupului de automobile.

Desi va fi fabrica Skoda, noua uzina va putea produce masini de la alte marci ale Grupului Volkswagen.

Anul trecut a fost extrem de bun pentru marca ceha, care a avut vanzari recod de 1,2 milioane de vehicule. Skoda si-a sporit considerabil profitul si chiar "a luat" din cota de piata a Volkswagen, ceea ce a determinat nemultumirea sindicatelor germane.

Decizia in privinta locatiei pentru noua fabrica este de asteptat sa fie luata la o intalnire a consiliului de supraveghere al Volkswagen pe 16 noiembrie, cand va fi stabilit programul de investitii al companiei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri