Proiectul de hotarare prin care Primaria Capitalei vrea sa introduca vinieta pentru masinile din alte judete care intra in Bucuresti si sa interzica accesul masinilor cu norma de poluare sub Euro 3 in zona centrala a fost pus in dezbatere publica pe site-ul institutiei. Termenul pana la care persoanele interesate pot transmite puncte de vedere este 30 septembrie. Daca vor fi aprobate de Consiliul General, taxele ar urma sa intre in vigoare de pe 1 ianuarie 2020.

Ce prevede proiectul de hotarare

- Incepand cu data de 01.01.2020, accesul autovehiculelor cu masa totala maxima autorizata mai mica de 5 tone pe arterele din interiorul Zonei de Actiune pentru Calitatea Aerului ZACA , este restrictionat zilnic, de luni pana vineri, cu exceptia sarbatorilor legale, in intervalul 07:00 - 22:00, dupa cum urmeaza:
Pentru autovehicule inmatriculate in Municipiul Bucuresti si judetul Ilfov, cu norma de poluare Euro 4, Euro 5, Euro 6 precum si pentru autovehicule electrice sau hibrid, accesul este permis fara restrictii.
Pentru autovehicule inmatriculate in Municipiul Bucuresti si judetul Ilfov, cu norma de poluare Euro 3, accesul este permis numai in urma achizitionarii unei viniete electronice de tip Oxigen-C. Pentru autovehicule inmatriculate in afara municipiului Bucuresti si a judetului Ilfov, cu norma de poluare minim Euro 3, accesul este permis doar in urma achizitionarii unei viniete electronice de tip Oxigen-B.
Pentru autovehiculele cu norma de poluare non-Euro, Euro 1 si Euro 2, accesul este interzis in intervalul mentionat.
- Se defineste Zona de Actiune pentru Calitatea Aerului (ZACA) in perimetrul delimitat de: P-ta Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – Sos. Stefan cel Mare - str. Polona - str. Mihai Eminescu - str. Traian – bd. Nerva Traian – bd. Gheorghe Sincai – - str. Lanariei - Calea Serban Voda - bd. Marasesti - str. Mitropolit Nifon – bd. Libertatii - Calea 13 Septembrie - str. Izvor - str. B.P. Hasdeu – str. Vasile Parvan - str. Berzei - str. Buzesti – P-ta Victoriei, inclusiv limitele acestuia.
- Autovehiculele cu masa totala autorizata mai mica de 5 tone, inmatriculate in afara Municipiului Bucuresti si a judetului Ilfov, cu norma de poluare non-Euro, Euro 1 si Euro 2 vor putea circula in Municipiul Bucuresti, mai putin in perimetrul ZACA, de luni pana vineri, cu exceptia sarbatorilor legale, in intervalul 07:00 - 22:00, numai in urma achizitionarii vinietei electronice Oxigen-B.
- Autovehiculele cu masa totala autorizata mai mica de 5 tone, inmatriculate in afara Municipiului Bucuresti si a judetului Ilfov, cu norma de poluare Euro 3, Euro 4, Euro 5 si Euro 6, precum si cele hibride sau electrice, vor putea circula pe toate arterele din Municipiul Bucuresti, numai in urma achizitionarii vinietei electronice de tip Oxigen-B.
- Vinietele se emit numai dupa achitarea sumelor prevazute in anexa nr.1 la prezenta hotarare, in baza dovezii privind norma de poluare.
- In urma emiterii vinietelor, autovehiculul este inregistrat intr-un sistem informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control a vinietelor, denumit in continuare SIEGMCV.

Amenzi

Zonele de restrictie mentionate la art.1 vor fi semnalizate prin indicatoare de informare.
”Incasarea tarifelor pentru achizitionarea vinietelor tip Oxigen-B si tip Oxigen-C se face de catre structurile de specialitate ale Municipiului Bucuresti, cu atributii in administrarea drumurilor publice si managementul traficului, direct sau prin distribuitori. Sumele provenite din incasarea vinietelor tip Oxigen-B si tip Oxigen-C se fac venit la bugetul Municipiului Bucuresti si vor fi folosite cu prioritate pentru lucrari, investitii si proiecte din domeniul protectiei mediului si al mobilitatii urbane, care contribuie direct sau indirect la imbunatatirea conditiilor de transport si a calitatii aerului”, se mai arata in proiectul de hotarare.

Circulatia autovehiculelor specificate la art.1 in zonele restrictionate, fara achizitionarea vinietei, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.500 la 2.000 lei.
Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor din prezenta hotarare se fac de catre politie, politia locala si imputerniciti ai Primarului General, conform competentelor.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Auto »



Citeste si
Gabriela Firea vrea sa introduca vinieta pentru Bucuresti