Vânzările de mașini electrice sunt în plină expansiune și nu este de mirare: sunt cele mai silențioase mașini, au costuri mici de întreținere și sunt ușor de condus. Principala nemulțumire a șoferilor a fost autonomia, însă acum o mulțime de modele pot rula peste 250 de km cu o încărcare. Iată cele mai bune mașini electrice pe care ar trebui să le luați în considerare, potrivit whatcar.com.

  • Hyundai Kona Electric

Versiunea Hyundai Kona Electric de 64kWh elimină anxietatea, parcurgând 410 km cu o singură încărcare. De asemenea, este la un preț rezonabil și este bine echipat, deși Kia e-Niro oferă mai mult spațiu în spate.

Pro: autonomie, accleratie puternică, chiar și modelul standard are foarte multe dotări.

Contra: este puțin probabil să obțineți o reducere mare de preț la dealer, spațiul scaunelor din spate este limitat, nu este la fel de plăcut precum Kia e-Niro sau Peugeot e-208.

Foto: Hyundai

Cititi si Dacia Spring Electric are în sfârșit prețuri oficiale

  • Renault Zoe

Principalul punct forte al lui Zoe este acela că se simte ca o mașină convențională. Interiorul are spațiu suficient pentru patru persoane. Chiar și portbagajul este mai mare decât veți găsi în multe mașini mici obișnuite.

Pro: autonomie mai mare decât concurenții săi, accelerație puternică pentru R135

Contra: spațiul la cap pentru pasagerii spate ar putea fi mai bun, poziție de conducere neplăcută, frânarea automată de urgență nu este disponibilă la nivelul de bază

Foto: Renault

Cititi si Jaguar reduce cu peste 15.000 euro pretul crossoverului electric i-Pace

  • Kia e-Niro

E-Niro este o altă mașină electrică cu o autonomie peste 400 km. Modelul oferă performanțe bune, confort și are dotări multe, toate la un preț competitiv.

Pro: autonomie peste 400 de km cu bateria de 64kWh, accelerează rapid și este bine echipat.

Contra: Nu se încarcă la fel de repede ca o Tesla Model 3, nu are rating de siguranță Euro NCAP

Foto: Kia

Cititi si Primele Tesla Model 3 fabricate în China pentru Europa

  • Peugeot e-208

Peugeot e-208 are un interior reușit, care oferă materiale mai bune decât Renault Zoe. De asemenea, are mai mult spațiu pentru locurile din spate și un kit suplimentar de siguranță. Nu există niciun compromis în ceea ce privește spațiul de încărcare în comparație cu versiunile pe benzină ale modelului 208. Autonomia este de 320 de km cu o singură încărcare.

Pro: Interior atrăgător, cu aspect elegant; decent de condus, bine echipat

Contra: Renault Zoe poate parcurge mai mulți km între încărcări, pedală de frână moale, nu este chiar ieftin.

Foto: Peugeot

Cititi si Skoda Enyaq coupe, al doilea model electric ceh

  • Tesla Model 3

Puține mașini au avut o imagine puternică înainte de lansare ca Model 3. Cea mai accesibilă mașină a Tesla este excelentă de condus, plină de tehnologie, rapidă și surprinzător de practică. Nu este doar o mașină electrică excelentă, ci și una dintre cele mai bune mașini premium pe care le puteți cumpăra.

Pro: Accelerație puternică, autonomie mare, surprinzător de practică, Încărcare rapidă prin rețeaua Supercharger Tesla.

Contra: Calitatea construcției ar putea fi mai bună, nu este la fel de distractivă ca rivalii pe benzină.

Foto: Tesla

Sursa foto: Zapp2Photo / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri