Autoritățile franceze au emis un mandat internațional de arestare pe numele fostului șef al alianței Renault-Nissan, care în 2019 a fugit din Japonia, unde era judecat.

Procurorii francezi au emis mandatul în baza unii dosar vizând plăți suspecte de 15 milioane de euro între compania condusă pe atunci de Ghosn și principalul distribuitor Renault-Nissan din Oman, Suhail Bahwan Automobiles, scrie France 24.

Ghosn este deja urmărit de justiția japoneză. În timp ce era judecat în această țară, fiind acuzat de încălcări ale legislației financiare, el a reușit să fugă cu un avion privat, ascuns într-o valiză. În prezent se află în Liban, țară a cărei cetățenie o deține și care nu are niciun acrod de extrădare cu Japonia.

Citește și: Evadare ca in filme: Cum a fugit din Japonia Carlos Ghosn, presedintele Nissan

Ghosn susține în continuare că e nevinovat, dar că sistemul judiciar din Japonia nu poate da un verdict corect iar ancheta din Franţa este influenţată de procurorii niponi. Cu toate acestea, el este optimist că îşi poate reabilita reputaţia.

Valoarea de piaţă combinată a Renault și Nissan a scăzut cu aproape 30 de miliarde de dolari după arestarea fostului CEO.

Sursa foto: Shutterstock / Frederic Legrand - COMEO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri