Grupul auto francez Renault speră ca în scurt timp să anunţe primele comenzi pentru utilitarele şi microbuzele sale care funcţionează pe hidrogen din partea unor clienţi din Germania şi Ţările de Jos, în contextul în care creşterea preţurilor la pompă a stimulat interesul clienţilor pentru acest tip de tehnologie, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Directorul Departamentului de vehicule comerciale uşoare de la Renault, Heinz-Jurgen Low a anunțat că primul vehicul Renault care funcţionează pe bază de celulă de combustibil, o utilitară Master, va fi lansat în vara acestui an şi va fi urmat de o versiune de tip City Bus.

Potrivit termenilor alianţei dintre Renault, Nissan şi Mitsubishi, constructorul francez este responsabil de pilotarea proiectelor europene în domeniul vehiculelor pe hidrogen precum şi de operaţiunile de producţie în numele partenerilor săi.

Constructorii din întreaga lume, cum este şi Renault, proprietarul Dacia, se concentrează pe extinderea ofertei de vehicule electrice şi pe hidrogen, în cadrul planurilor industriei de a deveni mai prietenoasă cu mediul. Vehiculele pe hidrogen sunt un tip de vehicule electrice, chiar dacă se bazează pe o celulă de combustibil care transformă hidrogenul în electricitate la bordul vehiculului.

Chiar dacă sunt mai scumpe decât vehiculele electrice pe bază de baterii, vehiculele care utilizează celule de combustibil pe hidrogen ar putea profita de pe urma dorinţei Europei de a pune la punct o industrie de talie mondială în jurul tehnologiei mobilităţii cu hidrogen.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri