Portbagajul mașinii este o componentă mai mult decât importantă pentru șoferul român. Asta pentru că, de-a lungul timpului, în portbagaj s-a transportat aproape toată casa, plus porcul de Crăciun.

Așa că, dacă pleci în vacanță, sigur ai nevoie de sfaturi practice despre cum să încarci aproape toată casa în portbagaj și să nu lași nimic pe jos.

Taie de pe listă tot ce este inutil

Înainte de a pleca în vacanță, o problemă majoră este să decidem ce să luăm cu noi și ce să lăsăm acasă. Pentru a rezolva acest lucru, o bună metodă este să "facem o listă și să ne imaginăm cum ne-am dori să fie vacanța perfectă pentru noi. În acest fel, vom împacheta doar lucrurile cu adevărat utile", spune expertul Aline Lau, primul consultant KonMari certificat în Europa.

Sortează absolut tot pe categorii

Aranjarea în categorii a lucrurilor pe care le-ai ales este o modalitate bună de a organiza totul ușor și eficient. Un exemplu este plasarea jucăriilor și a accesoriilor de plajă bine pliate în același compartiment, profitând de spațiul neutilizat.

Îmbrăcămintea trebuie împachetată și așezată vertical

Pentru a maximiza spațiul, ar trebui să „rulezi fiecare articol de îmbrăcăminte și să-l așezi vertical, deoarece ocupă mai puțin spațiu și poți vedea cu ușurință totul dintr-o singură privire”, recomandă specialista. În plus, creează un efect vizual relaxant, adaugă ea.

Habitaclul mașinii trebuie utilizat la maximum

Fiecare compartiment al mașinii este util pentru stocarea celor mai necesare articole, cum ar fi șervețele sau băuturi, astfel încât acestea să fie întotdeauna la îndemână.

Totuși, din motive de siguranță, nu ar trebui să lăsați niciodată lucrurile împrăștiate în interiorul compartimentului pentru pasageri, pe scaune sau pe capacul hayonului, scrie stuff.co.nz

Bagajele pe care le scoți primele, le încarci ultimele

Primul lucru pe care trebuie să-l iei în considerare atunci când aranjezi bagajele în mașină este să le pui în ordinea în care le scoți la destinație. Nu este practic deloc să lași, de exemplu, portofelul, în spațiul pentru roata de rezervă, cum practică mulți români, pe motiv că „acolo nu-i dă prin cap hoțului să caute”. Nu este tocmai plăcut să scoți absolut tot din portbagaj ca să umbli sub podea, iar după aceea să începi să reașezi bagajele. Și este întotdeauna mai practic să ții mânerele deasupra, astfel încât acestea să fie mai ușor de scos. De asemenea, gențile grele se pun jos, iar cele foarte ușoare se pun sus. În timpul unei frânări bruște, la 100 de km/h, un geamantan de 30 de kilograme se transformă într-un proiectil de 90 de kilograme. Nu ai vrea să te lovească în mașină așa ceva.

Citeste si:
Angajații Microsoft din SUA vor putea să își ia oricâte zile libere...
Zile de concediu fără număr....

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri