JLR, cunoscută în trecut ca Jaguar Land Rover, trece printr-o perioadă de tranziție. Compania care se ocupă de soarta unor brand-uri britanice legendare a anunțat recent un plan de restructurare a portofoliului său de mărci, dar și investiții de aproape 17 miliarde de euro în capacitățile de producție pentru mașini electrice.

Jaguar și Land Rover au trecut, în ultimii ani, prin mai multe provocări, iar britanicii au anunțat o serie de schimbări care ar trebui să schimbe fața brand-urilor din familia JLR până în 2028. Dacă în trimestrul al doilea al anului trecut, JLR anunța pierderi care însumau 593 de milioane de euro, finalul anului 2022 a fost pozitiv pentru grup, acesta anunțând că lucrează la foc continuu pentru a onora cele peste 210.000 de comenzi care s-au strâns.

Recent, compania și-a anunțat planurile pe următorii cinci ani, iar acestea includ o repoziționare a brand-ului Jaguar, investiții însemnate pe partea de EV-uri, dar și o reconcentrare pe câteva modele importante. În total, JLR va investi numai puțin de 15 miliarde de lire sterline pentru a lansa noi modele electrice, dar și pentru a echipa uzina Halewood care va construi, pe viitor, doar mașini electrice. În plus, linia de asamblare pentru motopropulsoare din Wolverhampton va fi redenumită, iar dezvoltarea noii platforme de SUV-uri de clasă medie este deja în derulare. O altă veste a făcut, însă, valuri printre pasionații mărcii Land Rover.

Land Rover dispare? Oficialii mărcii transmit mesaje neclare

JLR a anunțat că, pe viitor, compania se va concentra pe o nouă abordare denumită „House of Brands”. Aceasta nu are legătură cu un serial cu un nume similar, scopul fiind acela de a pune în prim-plan cele mai importante titulaturi din portofoliul companiei-mamă: Jaguar, Range Rover, Discovery și Defender. „Am luat această decizie din dorința de a amplifica unicitatea fiecăruia dintre aceste brand-uri în drumul nostru către o nouă viziune”, se arată în comunicatul companiei care anunță repoziționarea acestor nume în segmentul de lux. Practic, JLR caută să muște din plăcinta unor marje de profit mai mari.

Astfel, Jaguar va fi repoziționat ca un producător de EV-uri de lux, iar Land Rover nu mai figurează deloc în planurile JLR. Vorbind în timpul unei prezentări, CCO-ul grupului, Gerry McGovern, a spus că „Realitatea este că Range Rover este un brand, iar același lucru este valabil și pentru Discovery. Clienții noștri spun că dețin un Range Rover, iar acest lucru este important, deoarece ai nevoie de claritate maximă în segmentul de lux. O titulatură precum Land Rover Range Rover SV Autobiography nu oferă această claritate pe care ne-o dorim”, a explicat acesta. „Iubim numele Land Rover, dar adevărul este că Range Rover are un capital de imagine mai mare, iar Discovery câștigă teren constant”.

Compania a subliniat că numele Land Rover nu va dispărea complet de pe anumite modele ale grupului, acesta urmând să apară sub formă de sigle, la interior și exterior, ca un „semn al calității”. În urma acestui anunț, multe publicații au anunțat moartea - după 75 de ani - a brand-ului Land Rover. Valul de reacții din spațiul public i-au forțat pe oficialii JLR să vină cu precizări, dar acestea nu clarifică mare lucru.

Jaguar Land Rover va investi pentru transformarea unei uzine într-una dedicată EV-urilor

„Nu vom lăsa în urmă numele Land Rover. Spiritul său este - și va fi în continuare - o componentă esențială a ADN-ului nostru”, se arată într-un răspuns oficial al JLR transmis către Car & Driver. Compania a denunțat, în același mesaj, și „știrile false” apărute ca urmare a acestui anunț, știri care, în opinia JLR, denaturează adevărul ca urmare a neînțelegerii detaliilor legate de noua strategie „House of Brands”. Pe scurt, ceea ce JLR vrea să spună este că nu vom mai regăsi nomenclaturi de tipul „Land Rover Range Rover” din trecut, dar că Land Rover nu dispare cu totul. Chiar și așa, ne punem întrebarea următoare: dacă vorbim de „spirit”, nu este evident că vorbim despre ceva dispărut?

Cum vrea Jaguar Land Rover să treacă prin această perioadă dificilă

Cum spuneam, reorganizarea brand-ului într-un cvartet „de lux” este doar una dintre măsurile planului pe cinci ani. Grupul a anunțat și că reduce de la șapte la doar trei numărul de platforme folosite. Astfel, va continua pe mai departe platforma MLA (Modular Longitudinal Architecture) Flex, care este folosită de modelele Range Rover și Range Rover Sport. Aceasta a fost concepută pentru SUV-uri de dimensiuni mari și a fost introdusă anul trecut, fiind gata să accepte și propulsii hibride și electrie. Primul Range Rover 100% electric ar trebui să ajungă pe piață anul viitor și se va folosi de MLA Flex.

Paralel, JLR dezvoltă și o altă platformă, EMA (Electrified Modular Architecture), destinată pentru SUV-uri electrice de dimensiune medie. Inițial, această platformă trebuia să primească și motorizări tradiționale sau hibrid, dar grupul a decis să-și schimbe strategia din mers în condițiile în care vrea să vândă doar EV-uri începând cu anul 2036. Din 2030, însă, orice model dintre cele patru mărci de viitor va avea și o variantă full-electrică. Primul model care va utiliza platforma EMA va apărea în 2025, atât EMA cât și MLA Flex fiind dedicată brand-urilor Range Rover, Discovery și Defender. Pentru Jaguar a fost pregătită platforma versatilă JEA (Jaguar Electrified Architecture), care poate acomoda profilurile și proporțiile diferite specifice coupe-urilor și berlinelor.

Primele comenzi pentru Range Rover-ul 100% electric vor putea fi înregistrate începând din a doua parte a acestui an. Jaguar, în schimb, pregătește un atac pe trei coordonate, toate electrice. Primul model va fi o berlină cu patru uși și linie de coupe care va fi asamblată la uzina din Solihull.

Sursa foto: Jaguar Land Rover

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri