Angajații de la nouă fabrici de mașini și componente din Germania ce aparțin de Grupul VAG au intrat în grevă. Cea mai nouă acțiune de protest, care va afecta activitatea vreme de câteva ore în data de 2 decembrie, vine după ce conducerea Volkswagen nu a ajuns la un consens cu angajații săi nici după cea mai recentă rundă de negocieri, scrie Automotive News citând Reuters.
Mii de angajați se strâng în fața sediului din Wolfsburg, iar un protest major este organizat și la Hanovra, unde Volkswagen deține o fabrică cu 14.000 de lucrători. De asemenea, munca a fost întreruptă și la punctele de producție din Emden, Salzgitter și Brunswick.
Cele mai noi proteste vin după ce reprezentanții sindicatului IG Metall, cel mai mare sindicat din Germania, au acceptat să pună umărul la economii care vor atinge 1,5 miliarde de euro. Concesia a fost anunțată chiar înaintea celei de-a treia runde de negocieri, care nu a adus o înțelegere, Volkswagen refuzând oferta angajaților. Ulterior, sindicatul a anunțat că mai multe proteste vor avea loc în decembrie.
Primele greve au avut loc în luna octombrie, când lucrul a fost întrerupt la peste 100 de companii din domeniul auto din Germania. Marca Volkswagen, parte a Grupului VAG, a înregistrat profituri în scădere în acest an, în contextul în care constructorul anunțase oricum că este nevoie de economii serioase de peste 4 miliarde de euro.
Pentru a nu închide trei fabrici, așa cum își dorește management-ul, angajații ar trebui să accepte o reducere a salariilor cu 10% și o plafonare a acestora vreme de cel puțin doi ani. În plus, planul de securitate a locurilor de muncă, o înțelegere veche de două decenii, a fost suspendat, în vederea unor posibile disponibilizări. Închiderea de uzine ar fi o premieră pentru marca germană care nu a mai închis vreo fabrică în Germania în cei aproape 90 de ani de existență.
Protestele vor continua și s-ar putea extinde
Sindicatul IG Metall a anunțat anterior că executivii Volkswagen ar lua în calcul concedierea a peste 30.000 de angajați, o alternativă negată public de reprezentanții companiei. De aceea, protestele ar putea continua și s-ar putea extinde, sindicaliștii amenințând cu proteste de 24 de ore sau chiar zile întregi în care liniile de asamblare vor fi oprite.
„Durata și gravitatea protestelor depinde exclusiv de deciziile pe care le va lua conducerea Volkswagen, la negocieri”, a declarat Thorsten Groeger, care conduce echipa de negocieri a IG Metall. Sindicatul a transmis că protestele vor continua și mâine, 3 decembrie, la uzina din Zwickau, operată de subsidiara Volkswagen Sachsen GmbH. Aceea este singura fabrică a Volkswagen unde se construiesc doar vehicule electrice.
Volkswagen: Propunerile sindicaliștilor nu ne ajută decât pe termen scurt
După cea de-a treia rundă de negocieri, în care s-a dezbătut propunerea sindicaliștilor de a face economii de 1,5 miliarde de euro, conducerea Volkswagen a transmis că această propunere nu este sustenabilă. Astfel, măsurile propuse de IG Metall nu ar aduce beneficii decât pe termen scurt, dar nu ar aduce la o rezolvare a problemelor economice ale mărcii pe termen lung.
Recent, un șef Volkswagen a spus că marca mai are cel mult 1-2 ani să se salveze. Printr-o situație similară trec și cei de la Nissan, care caută cu disperare investitori pentru a se salva în următoarele 12 luni.
O nouă rundă de negocieri la Volkswagen este programată pentru 9 decembrie, sindicaliștii spunând că vor refuza orice plan care nu oferă soluții sustenabile, pe termen lung, pentru fiecare uzină Volkswagen din Germania. Angajații au declarat în mai multe rânduri că situația dificilă străbătută de producătorul din Wolfsburg nu poate fi pusă pe umerii angajaților din Germania, de vină fiind conducerea care s-a mișcat lent în lansarea de produse noi. În schimb, șefii spun că scăderea vânzărilor din China este unul dintre vinovații pentru situația actuală a Volkswagen.
În plus, cererea de mașini noi din Europa nu se va redresa prea curând la nivelele pre-pandemice, ceea ce se traduce printr-un exces de capacitate de producție pentru Volkswagen. Cum nici vânzările pe piețe din afara Europei nu sunt la nivelele așteptate, CFO-ul Arno Antlitz a declarat în această toamnă că Volkswagen funcționează „ca și cum două fabrici ar fi goale”.