Grupul Stellantis, unul dintre cele mai mari din industria auto, a ajuns la un acord cu sindicatele de profil prin care 350 de angajați de la uzinele Pomigliano și Pratola Serra vor părăsi voluntar compania, transmite Automotive News care citează Reuters.
Fabricile afectate asamblează mașini Dodge, Fiat și Alfa Romeo
Cei de la Stellantis spun că persoanele trimise acasă erau, oricum, aproape de vârsta pensionării, fiindu-le oferite „oportunități de retragere anticipată”. De asemenea, compania a transmis că reducerile de personal sunt în concordanță cu deciziile luate anul trecut și prezentate Guvernului italian, față de care Stellantis și-a luat angajamentul de a crește volumul producției.
Sindicatul Fiom a detaliat schema de reducere de personal prin care vor părăsi grupul 300 de angajați de la uzina Pomigliano d'Arco, respectiv alte 50 de persoane care activează la fabrica Pratola Serra. Ambele se află în regiunea Campania, nu departe de Napoli.
La Pomigliano d'Arco sunt produse, în prezent, modele precum Fiat Panda sau Alfa Romeo Tonale, dar și „fratele” său american Dodge Hornet. Totodată, la Pratola Serra se asamblează motoare, deși în trecut aceea a fost casa lui Alfa Romeo 33, printre altele.
Stellantis și-a redus accelerat numărul angajaților din Italia
Din 2021, când forța de muncă a grupului Stellantis număra 55.000 de persoane, și până în prezent, când au mai rămas circa 38.000 de angajați, concernul a ales de mai multe ori să utilizeze metoda concedierilor voluntare. Ca o contra-măsură, Stellantis a anunțat în martie că va oferi contracte de muncă unui număr de 114 angajați tineri care fuseseră pregătiți la uzina de utilitare din Atessa, regiunea Abruzzo.
Industria auto a fost lovită de probleme în ultimii ani, de la scăderea vânzărilor de orice fel, la dificultatea acoperirii investițiilor făcute în mașini electrice pe fondul cererii scăzute. Astfel, mai mulți constructori au recurs la închideri de fabrici și la concedieri de personal.
Volkswagen nu va mai pune lacătul pe ușa a trei centre de producție, dar va trimite acasă 35.000 de persoane. Porsche, în schimb, va da afară 3.900 de angajați, asta la scurt timp după ce anunțase un alt val de restructurări ce a afectat aproape 2.000 de lucrători. De asemenea, tot din Grupul VAG, Audi a transmis că va reduce numărul angajaților săi cu 7.500 pentru a face economii de 1 miliard de euro.