Directorul General al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a scris pe Facebook că un nou lot din Autostrada A7 va fi gata până la finele lunii viitoare.
Câți kilometri din A7 vor fi gata în perioada următoare
„Până la finalul lunii iunie trebuie deschisă circulația și pe lotul 2 al Autostrăzii Ploiești - Buzău, parte a A7, între localitățile Mizil și Pietroasele (28,35 km),” a transmis oficialul. Până atunci, constructorul bulgar (Trace) care face parte din Asocierea Coni-Trace (româno-bulgară) trebuie să rezolve toate problemele tehnice identificate în șantier.
Pistol face, cel mai probabil, referire la problemele care au dus la amânarea inaugurării lotului 2, deoarece, inițial, acesta trebuia să fie deschis circulației rutiere încă de la începutul lunii iunie, ceea ce sugerează o întârziere de 2-3 săptămâni de zile.
„După deschiderea circulației și pe acest lot, se va putea circula de la București la Pietroasele pe autostradă (aproximativ 110 km)”, a adăugat șeful CNAIR.
Când se va termina șantierul Autostrăzii A7
În luna iunie se vor finaliza și lucrările la podul de la Vadu Pașii peste râul Buzău, care va face posibilă circulația continuă pe autostradă între localitățile Buzău și Focșani.
Asocierea de constructori turci (Nurol - Makyol) va asigura descărcări provizorii în DN2, astfel încât podul de la Vadu Pașii peste râul Buzău să poată fi folosit înainte de finalizarea întregului lot 3 (Pietroasele - Municipiul Buzău) în luna noiembrie 2025.
Practic, până la sfârșitul anului 2025, se va putea circula pe 268 km din cei 319 km ai autostrăzii A7, construită integral prin PNRR. În cursul anului 2026 vor fi finalizați și ultimii 51 de kilometri din A7, care vor asigura conexiunea cu autostrada A8 în localitatea Pașcani.