Ponderea de promovare la examenul de bacalaureat din aceasta toamna, reprezentand putin peste o cincime dintre cei care s-au prezentat, este, din nou, ingrijoratoare, alte zeci de mii de tineri ingrosand randurile somerilor, considera Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI).

"Ministerul Educatiei si Guvernul Romaniei trebuie sa se aplece urgent asupra problemelor grave din educatie, care nu mai suporta amanare. Trebuie schimbata programa scolara in sensul adaptarii acesteia la realitatile economice actuale ale Romaniei. Elevii nu sunt motivati sa invete, pentru ca multe din informatiile primite nu le sunt utile pentru integrarea pe piata muncii", spune presedintele FSLI, Simion Hancescu, adaugand ca, din pacate, majoritatea elevilor care nu au promovat examenul de bacalaureat vor fi pentru o perioada someri si vor gasi cu greu un loc de munca, scrie Mediafax.

In acest context, FSLI solicita regandirea de urgenta a programelor scolare si a sistemului de evaluare a elevilor, astfel incat sa se puna accent pe latura formativa si nu pe cea informativa, iar prin evaluare sa se verifice nu ceea ce au memorat elevii, ci capacitatea lor de a aplica practic cunostintele dobandite, pentru a se putea integra in campul muncii, depolitizarea invatamantului in sensul ca, in alegerea directorilor de scoli, cuvantul hotarator sa il aiba unitatile de invatamant, nu partidele politice si introducerea examenului de admitere in intregul invatamant superior.
Sindicalistii mai cer adoptarea, in regim de urgenta, a unei legi de salarizare pentru educatie, prin care salariile sa creasca substantial, pentru ca meseria de dascal sa devina motivanta, si respectarea Legii educatiei nationale, in sensul acordarii, incepand cu anul 2014, a cel putin sase la suta din PIB pentru educatie si a minimum unu la suta pentru cercetare.

Peste 14.700 dintre candidatii care au sustinut a doua sesiune a bacalaureatului, adica 20,36 la suta, au obtinut medie de promovare inainte de contestatii, majoritatea candidatilor promovand cu medii intre 6 si 6,49, a anuntat, luni, Ministerul Educatiei Nationale.

Comparativ cu anul 2012, cand procentul de promovare a fost, pentru aceeasi sesiune, de 25,49 la suta, in acest an se constata o scadere cu cinci puncte procentuale.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri