Cum se justifica lipsa feedback-ului din partea recruiterilor dupa interviu

Feedback-ul furnizat in cadrul proceselor de recrutare, de ambele parti, angajat si angajator reprezinta o tematica din ce in ce mai des intalnita in ultima perioada. Cu atat mai mult cu cat piata fortei de munca a suferit foarte multe schimbari, inclinand balanta in favoarea angajatorilor care se afla in postura de a primi foarte multe candidaturi indiferent de tipul job-ului vacant.

In tot acest context, ne confruntam cu lipsa unui feedback atat din partea angajatorilor cat si din partea candidatilor, acesta avand de cele mai multe ori ca si explicatie, lipsa timpului si volumul foarte mare al proceselor de recrutare derulate (inclusiv numarul exagerat de CV-uri primite pentru fiecare proiect).

Daca vom adresa intrebari ambelor parti, sunt convinsa ca fiecare parte ne va oferi o justificare cel putin pertinenta a faptului ca nu oferta feedback in cadrul proceselor de recrutare.

Recruiterii vor spune ca numarul foarte mare de CV-uri primite ii impiedica sa raspunda fiecarui candidat in parte, marjand foarte mult (din informatiile primite de la candidati, in special) pe ideea ca, daca nu ai primit un feedback, trebuie sa presupui ca este unul negativ.

Acelasi lucru se intampla si in cealalta tabara, cea a candidatilor, care de multe ori, aleg sa nu furnizeze nici un feedback in urma unui interviu (pozitiv / negativ) sau chiar sa nu mai raspunda deloc, nici cand sunt direct contactati de catre angajator / recruiter in incercarea de a afla in ce masura persoana respectiva doreste sa continue cu procesul de recrutare sau nu.

Citeste si:
Noi locuri de muncă în pandemie: O fabrică din Ploiești angajează...
Noi locuri de muncă în...
Citeste si:
Primele semne de sarcina
Primele semne de sarcina

Din punctul meu de vedere, ar fi excelent sa incercam cu totii (indiferent ca suntem in postura unui candidat sau a unui angajator) sa oferim un status al candidaturii / procesului, pozitiv sau negativ.

Apreciez ca este eronata postura unui recruiter care, gasind persoana dorita in cadrul unui proiect, alege sa nu le mai raspunda celorlalti candidati pentru ca oricum a finalizat procesul de recrutare. Ar trebui sa tinem cont de faptul ca piata este relativ mica in situatii de acest gen si poate vei avea nevoie de acel candidat cu ocazia unui nou proiect.

La fel de gresita este si atitudinea candidatilor, care, o data acceptand un job, aleg sa nu mai raspunda agentiei de recrutare pe principiul: nu mai am nevoie de ei, sunt angajat! Omit ca tocmai datorita agentiei au obtinut acel job (fara facilitarea si medierea acesteia nu ajungeau in acea postura). Indicat ar fi sa nici nu trebuiasca sa insiste consultantul in vederea obtinerii unui raspuns al candidatului. Excelent ar fi ca, dupa fiecare etapa de recrutare, candidatul sa informeze consultantul asupra status-ului sau! Este important pentru fiecare candidat sa trateze agentia ca pe un adevarat partener, pentru ca astfel vor putea colabora ulterior si in cadrul altor proiecte (acest aspect este valabil si din punctul de vedere al recruiterilor/angajatorilor).

Asadar, tineti cont de faptul ca este o regula de aur sa oferim feedback, indiferent de care parte a baricadei suntem. Pentru ca asta inseamna sa fii un adevarat profesionist si sa-ti asumi derularea unor procese in cadrul carora comunicarea, medierea si diplomatia ocupa un loc de cinste.

Citeste si:
11 greseli pe care trebuie sa le eviti daca iti doresti sa ajungi CEO
Te visezi CEO? Iata 10+1...

Puteti citi aici alte articole ale agentiei de recrutare ABC Human Capital.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri