Multora dintre noi ni s-a spus că experiența în muncă este elementul necesar care duce la creșterea credibilității, la avansarea rapidă în ierarhie și la creșterea veniturilor. Alternativa de a avea o gândire cu orizonturi mari, de obicei, este respinsă, fiind considerată fără prea mari șanse de a genera valoare adăugată. Însă viitorul se schimbă.

Avansul rapid al tehnologiei, combinat cu o incertitudine crescută, face ca traseul logilc al unei cariere să se schimbe.

Complexitatea dinamică de astăzi necesită o capacitate de a reuși în situații ambigue și slab definite, un context care generează anxietate pentru cei mai mulți, deoarece generalizarea este întotdeauna mai sigură, scrie CNBC.

Dacă ne gândim la doar câteva dintre cuvintele cheie care au caracterizat sfaturile de business în ultimii 40 - 50 de ani putem vorbi despre competențe de bază, abilități unice, expertiză profundă.

Pentru majoritatea dintre noi, cheia succesului a fost dezvoltarea unei specializări care să ne permită să urcăm pe scara profesională.

Nu era suficient să fii medic, trebuia să te specializez, poate în cardiologie. Dar nici să fii cardiolog nu era suficient, individul trebuia să se specializeze mai departe, poate în chirurg cardiolog. Și toate acestea nu au fost valabile doar în medicină, ci în aproape toate profesiile.

Mesajul a fost mereu clar: concentrați-vă pe dezvoltarea unei expertize și veți crește profesional și veți câștiga mai mulți bani. Abordarea a funcționat, astfel că mulți dintre liderii de astăzi au urcat în carieră prin specializare.

Viitorul aparține generaliștilor

Dar, trebuie știut că performanța trecută nu garantează rezultatele viitoare.

Pendulul dintre adâncime și lățime s-a învârtit prea mult în favoarea adâncimii.

Aceasta nu înseamnă că o expertiză profundă este inutilă. Dimpotrivă. Expertiza nu este un lucru greșit. Doar că lumea noastră se schimbă atât de rapid încât cei cu mai multe instrumente vor naviga mai bine prin incertitudini. Mai exact, este important să fim agili și flexibili.

Ce înseamnă să fii generalist

Pentru început, este important să te uiți de la distanță și să acorzi mai multă atenție contextului în care iei decizii.

Citește întreaga lucrare, nu doar secțiunea despre industria ta. Este focalizarea ta principală în petrol și gaze? Studiază și dinamica care afectează sectorul de retail. Ești profesionist în finanțe? De ce nu citești și o carte despre marketing? Gândește la scară mai largă decât ai făcut în mod tradițional.

Studiază conexiunile între industrii și imaginează-ți cum schimbările dintr-un domeniu pot perturba operațiunile în altul.

Deoarece generaliștii au un set de instrumente cu care pot lucra, aceștia sunt capabili să-și regleze dinamic cursul acțiunii pe măsură ce situațiile se schimbă. Gândiți-vă la cât de rapid s-a schimbat lumea odată cu dezvoltarea Internetului și a tehnologiilor wireless. Jeff Bezos, de exemplu, a fost capabil să se adapteze rapid pentru a profita de o oportunitate imensă.

Multe companii care caută să evolueze se uită după oameni cu experiență multifuncțională atunci când angajează. Acest lucru este esențial pentru organizații mari, cum ar fi Google, de exemplu, în care angajații sar de la o echipă la echipă și de la un rol la altul.

Dacă ești relativ nou în piața forței de muncă, este bine să îți gestionezi cariera în scopul obținerii unei diversități de experiențe geografice și funcționale. Capabilitățile analitice pe care le dezvolți în acest proces vor avea rezultate bune atunci când vei concura împotriva celor care sunt mai concentrați pe abilitățile specifice domeniului.

Singura certitudine despre viitor este că va fi incert, iar abilitatea cheie a viitorului nu chiar o abilitate; este o abordare, o filozofie și un mod de gândire - și este esențial să o adopți cât mai curând posibil.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri