Pe măsură ce munca la distanță a devenit un necesar fără de care nu companiile din întreaga lume nu au putut să funcționeze, în tot mai multe culturi organizaționale s-a pus problema menținerii echilibrului între muncă și viața personală. Pentru tot mai mulți angajați, munca de la distanță a însemnat o trezire pentru că și-au dat seama că pot să-și echilibreze mai mult viața și ritmul de lucru.

Pentru că acum nu mai e necesar să fii prezent 100% la birou, 5 zile pe săptămână, 8 ore pe zi, multe țări au testat săptămâna de lucru redusă, în care se lucrează mai puține zile pe săptămână.

Pandemia a încurajat genul acesta de discuții la nivel mondial. Managerii de la companii din întreaga lume au în vedere posibilitatea unor ore flexibile eșalonate sau zilele de lucru mai scurte, în care angajații să nu mai petreacă opt zile în fața unui laptop. Unele țări, cum este și exemplul Islandei, au testat însă chiar înainte de pandemie un astfel de regim de lucru, scrie Forbes.com.

Cum a ajuns Islanda să implementeze o săptămână de lucru de 35-36 de ore

Un studiu recent care a implicat 2.500 de angajați din Islanda a fost realizat pentru a se vedea dacă zilele de muncă reduse duc la o productivitate mai mare și la o forță de muncă mai fericită. Încercările au fost făcute pe o serie de diferite tipuri de locuri de muncă.

Islanda, similar cu alte țări nordice precum Suedia, Norvegia, Danemarca și Finlanda, oferă servicii sociale generoase pentru cetățenii lor. Cetățenii islandezi se bucură de un sistem de sănătate puternic, egalitate de venituri și concedii parental plătit pentru mame și tați. Cu toate acestea, Islanda diferă de vecinii lor la capitolul ore de lucru, angajații de acolo fiind cunoscuți pentru faptul că petrec multe ore la birou.

Retail jobs

Între 2015-2019, Islanda a testat o săptămână de lucru de 35-36 de ore, fără a cere, în schimb o reducere proporțională a salariului pentru respectivii angajați.

Calculator salariu - cât câștig, cât dau la stat, cât iau în mână?

Iată cele mai importante concluzii ale studiului:

  • O săptămână de lucru de 35-36 de ore de lucru, în loc de 40 a menținut același nivel de productivitate pentru angajați, ba chiar a crescut în unele companii
  • Multe locuri de muncă și-au îmbunătățit gradul de încredere
  • Starea de bine a angajaților a crescut semnificativ. Stresul și epuizarea s-au diminuat, iar echilibrul dintre sănătate și viața profesională a fost în continuă creștere
  • Aceste ore reduse de lucru au adus mai ușor în atenție discuțiile legate de stare de bine a angajaților oferind un plan crucial și până în prezent ignorat în mare măsură despre cum ar putea fi organizate procese viitoare în alte țări din întreaga lume.

Săptămâna de lucru de patru zile, inițiată de mai mult angajatori din lume

Trendul acesta de lucru în doar patru zile pe săptămână a fost testat de mai multe companii de-a lungul timpului. Spre exemplu, Microsoft Japonia a experimentat un program de săptămână de lucru mai scurt, de patru zile, numit „Work-Life Choice Challenge 2019 Summer”.

Spania a anunțat anterior că va experimenta o săptămână de lucru de patru zile. Guvernul spaniol a fost de acord cu o săptămână de lucru de 32 de ore pe parcursul a trei ani, fără a reduce compensația lucrătorilor.

Citeste si:
Săptămâna de lucru de patru zile: o gură de aer proaspăt pentru...
Săptămâna de lucru de patru...

Sursa foto: Unsplash
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri