Munca remote este, la ora actuală, o normalitate pentru majoritatea covârşitoare a organizaţiilor globale, iar acest trend va continua şi în următorii doi-trei ani. Munca de acasă deja începe să nu mai fie privită ca un beneficiu extrasalarial, în contextul în care a pătruns tot mai mult în realitatea modului nostru de a munci.

Poate pentru prima dată în istorie, angajații nu mai sunt condiționați de un loc anume pentru a-și îndeplini sarcinile, iar orele de muncă nu mai țin de programul fix, cum este cel de la 9 la 18. După aproape doi ani de pandemie, angajații, indiferent de vârsta pe care o au, vor ca angajatorii să le acorde libertatea unui program flexibil, axat pe îndeplinirea sarcinilor de muncă, dar care să le permită un echilibru între job și timp liber. Flexibilitatea, este, așadar, cuvântul de ordine care definește acum relația angajat-angajator.

Cum văd lumea generațiile tinere de angajați

Criza sanitară a împins nevoia de a exista un program flexibil oferit de angajator, un beneficiu care poate face diferența chiar de la interviul de angajare. Noile generații pun tot mai mult preț pe echilibrul dintre viața profesională și cea privată, iar companiile trebuie să țină cont de acest aspect în momentul în care configurează pachetul de beneficii extrasalariale.

„Aici, pot fi de ajutor voucherele de vacanță, pe care tinerii le pot folosi pentru concediu sau escapade de weekend în România. Sau voucherele culturale, care pot fi folosite la diverse evenimente – de la spectacole de teatru până la festivaluri. Valoarea maximă a unui tichet cultural este de 160 de lei per angajat, însă se poate beneficia și de suma de 320 de lei pe eveniment, pentru tichetele culturale acordate ocazional”, a declarat Ciprian Galațanu, New Business Director, Up România, în cadrul unui interviu acordat wall-street.ro.

Totuși, într-un astfel de context sanitar pandemic, abonamentele de sănătate la clinicile private sunt cele mai apreciate și solicitate beneficii extrasalariale de către tineri. Pe lângă acestea, angajatorii ar putea să ia în calcul și ofertele pentru sănătatea mintală, cum ar fi ședințele de psihoterapie, a mai precizat Ciprian Galațanu.

De stabilitate e nevoie și în plan financiar, motiv pentru care multe companii se „îngrijesc” deja de viitorul angajaților lor, pe un orizont mai larg de timp.

„Chiar dacă tinerii poate nu se gândesc încă la perioada de pensionare, angajatorii ar putea să le ofere pensii private facultative, aspect ce poate fi privit ca un semn de investiție în viitorul angajatului. Pentru fiecare angajat căruia îi oferă acest beneficiu, sumele virate către fondul de pensii facultative sunt scutite de la plata tuturor taxelor salariale în limita echivalentului în lei a 400 de euro/an fiscal. Concomitent, companiile pot oferi angajaților cursuri de educație financiară, pentru ca aceștia să-și gestioneze mai ușor bugetul personal”, a mai transmis Ciprian Galațanu.

Seniorii, focus mai mare pe sănătate

În mod cert, nevoile angajaților au devenit tot mai specifice, în funcție de etapa de viață în care se află, iar companiile ar trebuie să țină cont de ele în analiza pachetului de beneficii extrasalariale. Angajații cu experiență din cadrul unei companii au nevoi diferite față de tinerii aflați la început de carieră, fiind necesar ca și beneficiile să fie modelate după nevoile și stilul lor de viață.

„În 2021 abonamentele de sănătate au intrat în primele trei opțiuni de beneficii extrasalariale preferate de angajatori. Totuși, grija pentru sănătate devine o prioritate mai mare pentru angajații seniori. Ținând cont de etapa de viață în care se află aceștia, angajatorii pot lua în calcul abonamente medicale care acoperă mai multe servicii, cum ar fi accesul la o a doua opinie medicală sau asigurările de sănătate care le oferă libertatea alegerii specialistului și totodată, acoperă mai multe riscuri”, explică Ciprian Galațanu.

Mai multă flexibilitate pentru părinți

Începutul de toamnă coincide în mod evident cu finalul vacanței școlare și cu începutul școlii. Anul acesta școlar se află de asemenea sub incidența pandemiei, iar riscul de îmbolnăvire începe să crească odată ce copiii se reîntorc în comunitatea de la școală.

Când un copil se îmbolnăvește, grija revine părinților. Această situație afectează nu doar starea de bine a unei familii, dar și a companiei în care muncește părintele și a economiei în general. Angajatorul ar trebui să ia în calcul abonamente medicale care să includă și îngrijirea membrilor familiei de gradul I. Aici, trebuie menționată și legislația care, conform codului fiscal, scutește de impozit doar abonamentele suportate de angajator pentru angajații proprii, iar facilitatea fiscală de strictă interpretare și aplicare nu poate fi extinsă și la sumele plătite pentru familiile angajaților.

Ciprian Galațanu, New Business Director, Up Romania

Pentru părinți, nu a fost nicicând mai greu ca acum. Cel mai dificil este să găsească un echilibru între munca de birou și viața de familie, mai ales în această perioadă incertă, când școala se poate muta acasă în orice clipă, moment în care un părinte devine și educator sau profesor pentru copilul său.

„Pentru angajații cu copii acasă, opțiunea de a oferi mai multe zile libere ar trebui să fie în concordanță cu legislația în vigoare. Mai potrivit ar fi un program flexibil, în care angajatul să-și aleagă orele în care poate munci, scăderea timpului din ședințele online sau organizarea acestora în funcție de programul școlar al copiilor. De altfel, părinții care muncesc de acasă alături de copii ar putea primi proiecte diferite, de lungă durată, spre deosebire de cele care necesită un timp scurt de rezolvare”, a declarat Ciprian Galațanu.

Mai mult, pentru părinții care au copii acasă, un beneficiu potrivit pentru aceștia este și cardul de masă, care i-ar ajuta să-și organizeze timpul astfel încât să nu petreacă mult la treburile casnice sau să comande ori să facă cumpărături online, mai spune specialistul.

Angajații de astăzi sunt diferiți, în etape diverse din viață, la fel prioritățile și gusturile lor. Up Romania pune la dispoziția companiilor platforma Up MultiBeneficii prin care angajații își pot repartiza singuri sumele alocate pentru beneficiile extrasalariale.

„Beneficii flexibile pentru angajați” este un proiect editorial susținut de Up România.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri