GoIT, companie internațională de educație tech pentru începători, demarează cursurile de Quality Assurance Tester, o specializare cu peste 3000 de posturi deschise în prezent pe plan local. Potrivit reprezentanților companiei, în România salariul mediu pentru un QA Tester pornește de la 4000 de lei pe lună.

Cursul de QA Tester va avea o durată de 3 luni, cu câte două sesiuni săptămânale, iar în paralel studenții vor lucra la diverse teme și proiecte. Acesta va fi condus de un lector împreună cu un mentor, toți lectorii GoIT fiind specialiști care activează în companii de top din România și au o vastă experiență în domeniu. Prima grupă va începe cursurile pe 20 februarie, dată până la care înscrierile sunt deschise. Prețul cursului de QA Tester este de 700 de euro, iar plata se poate face și în rate.

Vrei să fii la curent cu cele mai noi tendințe din piața muncii? Te invităm să urmărești evenimentul „HR 2.0: Ce îi motivează pe angajați în vremuri de criză” care va avea loc pe 23 februarie 2023. Te poți înscrie AICI, gratuit!

Pentru a răspunde tuturor întrebărilor posibililor cursanți, compania a organizat webinarii gratuite începând de la finele anului trecut, iar până în prezent, la cele cinci ediții au participat peste 1000 de oameni.

Webinariile dedicate acestui curs au avut mare succes în rândul participanților, care s-au declarat foarte atrași de ideea de a face reconversie profesională spre profesia de QA Tester. Totodată, de la începutul acestui an, ne-am concentrat toate eforturile pentru a veni în sprijinul studenților cu modalități de plată diversificate, astfel încât să se simtă confortabil din punct de vedere financiar pentru a face acest pas. Așadar, cursurile noastre pot fi platite acum și în rate, prin intermediul mai multor parteneri.

Anton Chornyi, CEO GoIT Group

Peste 3.000 de posturi QA Tester disponibile în România

Jobul de QA Tester implică testarea platformelor și aplicațiilor dezvoltate de developeri, testerii fiind responsabili de funcționarea platformei în condiții optime, înainte de a fi livrată clientului. Profesia are numeroase avantaje, în special pentru cei care doresc o intrare rapidă în industria IT. În primul rând, QA Testerii nu sunt nevoiți să învețe un limbaj de programare pentru a practica acest job, iar pe parcurs au posibilitatea de a înțelege întregul proces de dezvoltare, fiind un început ideal pentru un viitor manager.

Potrivit reprezentanților GoIT, care au centralizat datele din platformele de angajare (eJobs, LinkedIn), în prezent există peste 3000 de posturi de QA Tester disponibile pe plan local. Totodată, salariul mediu pe care îl poate primi un junior la început de drum este de cca. 4000 lei/lună net, ce poate crește cu peste 50% după un an experiență în domeniu.

Vrei să fii la curent cu cele mai noi tendințe din piața muncii? Te invităm să urmărești evenimentul „HR 2.0: Ce îi motivează pe angajați în vremuri de criză” care va avea loc pe 23 februarie 2023. Te poți înscrie AICI, gratuit!

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri