IT-ul rămâne unul dintre cele mai căutate domenii ale momentului, iar profilul omului angrenat în această ramură este reprezentat de echilibrul între hard skills și soft skills.

„Rămân importante, desigur, competențele tehnice, dar în același timp căutăm ca persoanele care se vor alătura echipei să fie flexibile, să aibă inițiativă, să fie deschise către nou, să fie implicate și să lucreze bine în echipă. Apreciem mult dorința de creștere și învățare continuă și nu există neapărat un tipar pe care îi căutăm. Încercăm să găsim o simbioză între competențele candidaților și valorile companiei și direcției și planurilor echipei din care va face parte. Căci, dacă își doresc să învețe, competențele pot fi dobândite - avem mentori care să îi ajute să evolueze, dacă există deschidere din partea lor”, a declarat Karina Tătui, HR Manager-ul EXE Software, companie specializată în furnizarea de soluții și servicii IT de tip enterprise.

În cazul celor aflați la început de drum, dacă în prima fază startul într-un domeniu e asociat cu nesiguranță, pe parcurs se observă cum oamenii capătă experiență și încredere în propriile forțe, se adaptează, preiau din valorile echipei și ale companiei, se integrează și aprofundează.

„Observăm, în ultimii ani, cum cei care debutează în IT sunt interesați să aibă cât mai multe oportunități de învățare, să obțină certificări noi, să depindă tehnologii și să acumuleze cunoștințe. Astfel, punem mare preț pe planul de career development și career path”, a concluzionat Karina Tătui.

În compania românească EXE Software sunt deschise, în prezent, roluri în Web Development, . NET Developer junior mid cu un an experiență, cu implicare în dezvoltare frontend și backend, dar și. NET Developer senior pentru dezvoltarea aplicațiilor desktop cu accent pe baze de date.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri