Essa Group, companie românească activă pe piaţa serviciilor de trade marketing şi recrutare de personal, lansează Essa Total Team, o divizie dedicată recrutării de personal din Asia, în urma unei investiții de peste un milion de euro. Divizia va putea recruta candidați pentru toate industriile din România.
Sumă care acoperă toate aspectele operaționale, de la bugete pentru salarii și contribuții salariale, până la resursele logistice necesare cu personalul NON-EU, inclusiv cazare, masă, transport și echipamente de lucru. Compania va oferi servicii integrate de recrutare, selecție, imigrare și management al personalului din Asia, în conformitate cu legislația în vigoare.
Cererea de personal calificat și necalificat din afara Uniunii Europene (UE) a fost accelerată în ultimii ani, cu precădere în context post-pandemic, când crizele de personal au determinat companiile să caute soluții alternative. Doar în ultimii doi ani, cererea pentru personal din afara UE a crescut cu peste 400%. Tendință care ne-a determinat să dezvoltăm divizia de outsourcing și leasing de personal din ASIA, Essa Total Team care a generat noi nevoi logistice, umane și financiare.
Eugen Saulea, fondator Essa Group (foto)
„Lansarea Essa Total Team a avut loc la mijlocul lunii august și deja a atras interesul a trei mari beneficiari care intenționează să extindă treptat parteneriatul cu noi”, mai spune antreprenorul. Noua entitate își propune să furnizeze de servicii de tip leasing și outsourcing de personal NON-EU și autohton, adresându-se tuturor industriilor din România.
Pe termen mediu și lung, Essa Total Team își propune să își consolideze poziția pe piață prin extinderea portofoliului de clienți și diversificarea serviciilor oferite. Compania va continua să investească în resurse umane și logistice.
Fondat în urmă cu mai bine de două decenii de antreprenorul Eugen Saulea, Essa Group a avut afaceri de peste 24 milioane de euro, iar printre serviciile din portofoliul grupului se numără: recrutarea şi plasarea de forţă de muncă, BTL şi evenimente, servicii management POSM (materiale comunicare), call center şi merchandising. În prezent, compania oferă servicii în sistem leasing şi outsourcing pentru peste zeci de clienţi, furnizori şi producători, dar şi pentru marile lanţuri de retail precum Carrefour, Kaufland, Auchan, Metro Cash & Carry, Mega Image.