Campania de patru zile lucrătoare, lansată în Germania la sfârșitul anului 2023, de către organizația 4 Day Week Global, a avut un succes masiv în ultimele 12 luni. Peste jumătate dintre angajați spun că au simțit o îmbunătățire semnificativă a calității vieții, în vreme ce productivitatea a rămas la fel sau chiar s-a îmbunătățit comparativ cu perioada în care se lucra cinci zile/săptămână, scrie EuroWeeklyNews.
Campania, care a început să fie aplicată și în Spania, Marea Britanie și Portugalia, se bazează pe copnceptul „100-80-100”. Aceasta înseamnă că angajații își vor păstra 100% din salariu, vor lucra 80% din timp, dar vor contribui cu 100% din producția lor. Un procent impresionant de 73% dintre companiile testate intenționează să mențină săptămâna de lucru de 4 zile, iar restul de 27% fie fac ajustări minore, fie încă nu s-au decis.
Testele au avut loc pe parcursul anului 2025, companiile cele mai deschise la săptămâna de lucru de 4 zile fiind start-up-urile din industrii precum tehnologie, producție și educație, care au profitat de oportunitatea de a testa o idee nouă cu privire la managementul forței de muncă. Primele șase luni ale anului au fost considerate o perioadă de analiză: companiile și-au optimizat fluxul de lucru săptămânal în vederea pregătirii pentru săptămâna de patru zile. În al doilea semestru, planul a intrat în acțiune, orele de lucru fiind reduse cu 20%.
Citiți și Zile libere 2025 | Ce zile libere vei avea în 2025 și cum să îți iei zilele de concediu
Eficiența a fost îmbunătățită, productivitatea a crescut
Deși s-ar putea crede că această scădere drastică a prezenței la lucru va fi direct corelată cu o scădere a productivității firmelor și a angajaților acestora, în realitate s-a observat exact contrariul, deoarece, în multe cazuri, productivitatea a rămas aceeași sau chiar a crescut în comparație cu săptămâna tradițională de cinci zile.
Acest lucru s-a întâmplat deoarece eficiența a devenit prioritară pentru angajați. Frecvența și durata ședințelor au fost reduse cu 60%, în condițiile în care multe ședințe pot fi înlocuite cu un simplu e-mail. 25% dintre companiile testate au introdus noi modalități digitalizate de gestionare a fluxului de lucru pentru a optimiza eficiența.
Bunăstarea angajaților a crescut în toate domeniile
Proiectul s-a dovedit a fi un succes masiv și pentru bunăstarea angajaților, peste 50% dintre participanți raportând îmbunătățiri semnificative ale calității vieții. 44% au observat îmbunătățiri moderate. De asemenea, angajații au recuperat, în medie, 38 de minute de somn, care contribuie în primul rând la bunăstare, dar și la calitatea muncii și la ratele de productivitate.
Participanții au insistat asupra faptului că noua săptămână de lucru i-a ajutat să găsească un echilibru mai bun între viața profesională și cea privată, să asigure niveluri mai scăzute de stres și chiar să aibă niveluri sporite de motivație pentru muncă. Circa 80% dintre angajați nu sunt mulțumiți de locul lor de muncă actual, astfel încât acest nou model ar putea schimba această statistică.
Nu în ultimul rând, companiilor participante le-a fost mai ușor să își păstreze angajații, fiind observată o creștere de 8% a ratelor de retenție.