Concedierea - cum o gestionezi corect ca angajator: „Cine nu face asta, taie niște aripi și face o mare greșeală”. Ce trebuie să știi și ca angajat dacă ești dat afară

Sursǎ foto: Shutterstock

Concedierea - cum o gestionezi corect ca angajator: „Cine nu face asta, taie niște aripi și face o mare greșeală”. Ce trebuie să știi și ca angajat dacă ești dat afară

Cuprins Articol:

Concedierile planează în continuare în piața muncii, pe fondul faptului că tot mai multe industrii își reajustează întreaga activitate. Multe dintre aceste procese implică și optimizări mai largi de personal, care dacă nu sunt realizate corect, ajung să aibă efecte psihologice de lungă durată asupra celor concediați, dar și asupra celor care rămân în companie și care stau „cu teama sabiei deasupra capului”. Psihoterapeutul Matei Stănculescu a explicat într-o discuție cu Wall-Street.ro cum trebuie realizate aceste concedieri, cu recomandări și cu feedback pentru cei care părăsesc o compania, dar și cu suport pentru ca cei rămași în companie să nu muncească cu teamă.

„E important pentru mine ca angajat să știu de ce am fost dat afară. De ce eu și nu altul”

Multe companii din plan global, cu prezență și pe piața din România par să apeleze în continuare la concedieri, în special în industria IT și automotive. Acest lucru nu face decât să creeze tensiune și să alimenteze neliniștea angajaților din întreaga lume, care stau ca pe ace din cauză că și-ar putea pierde locurile de muncă. Trebuie reținut, însă, că ideal al fi ca un om să nu se dea afară doar cu o înștiințare, ci să i se explice motivele pentru care angajatorul a decis să renunțe la el. Este important ca liderul HR sau managerul direct să aibă o discuție directă cu persoana nominalizată pentru disponibilizare, în care să i se transmită în mod transparent consecințele care au dus la această decizie.

E important pentru mine ca angajat să știu de ce am fost dat afară, să am parte de feedback. De aceea e esențial să ai această discuție cu omul respectiv. Cine nu face asta, din punctul meu de vedere taie niște aripi și face o mare greșeală. E important să îi spui omului pentru ce l-ai dat afară. Și corect, nu cu menajamente, că nu are nevoie de menajamente. Și poți să îi spui `uite l-am păstrat pe X pentru că X se descurcă mai bine pe activitatea asta, tu te descurci mai bine pe lucrul Y unde noi deja avem patru oameni. În fișa ta erau multe lucruri pe care îți recomand să nu le mai cauți în viitor, că nu ți se potrivesc`. E ok să îi spui omului asta, că așa o să înțeleagă”, arată Matei Stănculescu.

Realitatea economică actuală este una destul de complexă, unde adaptarea a devenit esențială pentru supraviețuire dacă ne raportăm la multe companii din piață. Încă de la începutul anului, multe companii din IT, auto sau care activează în diverse ramuri ale producției au recurs la concedieri colective după ce și-au pus la cap planurile pentru 2025. De asemenea, disponibilizări vor exista și în transport-logistică, servicii financiare, după cum arată cea mai recentă cercetare de piață realizată de Randstad România, companie care furnizează servicii de resurse umane.

„Eu am lucrat cu oameni care de câte ori au dat pe cineva afară din echipă, i-au lăsat să plece cu niște învățăminte foarte valoroase de acolo. Nu îți ia mult, îți ia jumătate de oră. Dar omul respectiv trebuie să știe la ce e bun, la ce nu e bun sau să îi spui, de exemplu, să nu își mai ia joburi repetitive pentru că el e un om creativ, acolo unde e cazul. Să îi spui că jobul acesta nu ți s-a potrivit din motivele astea. Adică să îi spui cu alte cuvinte că nu ești stricat, nu ești defect, dar ești mai bun pt un alt job”, a mai spus psihoterapeutul.

După concedieri, ai grijă să nu ai oameni rămași care „îți lucrează cu jumătate de creier, din cauza fricii”

Matei Stănculescu atrage atenția că angajatorii care recurg la concedieri colective trebuie să fie atenți și la angajații rămași în companie, cărora trebuie să le asigure o comunicare la fel de transparentă. În general, concedierile în masă au efecte psihologice profunde și pentru oamenii rămași în organizație și chiar în industrie. Disponibilizările pot genera scăderi ale productivității și pot duce la moral scăzut sau chiar frică față de management.

Sabia deasupra capului se traduce prin frică. Tot stresul acesta nu îi face pe oamenii care lucrează în companie decât să lucreze cu jumătate de creier. La propriu. Nu au acces la creativitate, la sens, la intuiție, la valorile lor pentru că nu ai nevoie de toate aceste lucruri când ești într-o situație de viață și pe moarte. Pentru că în astfel de momente, creierul nu îți face diferența între teama de pierde jobul și teama de a pierde viața. Teama te duce în aceeași zonă, ai cam aceleași mecanisme de răspuns. Pentru oamenii care rămân, este foarte important ca leadershipul să fie foarte transparent.

Matei Stănculescu, psihoterapeut, trainer, Mental Fitness coach, Cofondator Eka (foto)

Specialistul spune că o abordare de tipul „Uite ce ni s-a intamplat, uite cum s-a ajuns aici” este cea corectă când trebuie să le comunici angajaților faptul că ai fost nevoit să dai afară mai multe persoane. O astfel de comunicare coerentă și sinceră le poate oferi oamenilor ocazia să înțeleagă că nu va urma și rândul lor și le va asigura liniște si stabilitate.

„Mai ales în domeniul IT e destul de simplu să fii transparent, să fim serioși. În perioada pandemiei s-a angajat foarte mult, a fost un boom, iar acum se revine la stadiul inițial, deci nu e un pas înapoi, e o normalitate. Era anormal să fim pe boom-ul acela (…) Oamenii se pot gândi astfel și pot vedea că dacă în pandemie s-au mai angajat 80 de oameni și s-au dat afară acum acei 80 de oameni, înseamnă că s-a revenit la volumul anterior. Deci transparență iată la ce poate să ajute”, explică Matei Stănculescu.

Recomandări pentru cei care trec prin concedieri: „Schimbarea e o constantă și platoul la care visam nu există”

Oricâte sfaturi ai primi de la familie sau prieteni, gestionarea unei concedieri poate ajunge să fie un eveniment copleșitor, mai ales că vine la pachet și cu presiuni financiare. Oamenii au tendința de se învinovăți foarte mult în astfel de cazuri în care ajung să se compare, inevitabil, cu ceilalți și să se întrebe „Dar de ce eu?”.

Le recomand celor care trec printr-o concediere să nu își ruleze singuri gânduri din astea între patru pereți, cum că nu sunt suficienți de buni și să apeleze la ajutor, fie la prieteni, la familie, fie la un psihoterapeut dacă pot, cu atât mai bine. De ce? Pentru că oamenii dragi din jurul tău te pot ajuta să îți vezi calitățile alea pe care e clar că trebuie să le ajuți să înflorească în momentele respective și nu nenorocirea care ți s-a întâmpla și anume aceea că ai fost dat afară.

Matei Stănculescu, psihoterapeut, trainer, Mental Fitness coach, Cofondator Eka

Specialistii din piață muncii recomandă celor care au rămas fără loc de muncă să se reintregreze cât mai rapid în piață muncii, să-și reactualizeze CV-ul în așa fel încât acesta să fie relevant pentru potențialii angajatori, să își activeze rețeaua de contacte și să aplice la posturile active care li se potrivesc. Cu peisajul profesional în continuă evoluție, e important mai mult că oricând să rămâi conectat la piața de joburi și să știi mereu ce apare nou.

„Cumva, ni s-a inoculat ideea că există stabilitate și că dacă ai un job, e ca pe vremuri, de acolo poți să ieși la pensie. Ceea ce nu mai are legătura cu realitatea pe care noi astăzi o trăim. În realitatea noastră de azi, transformarea este o constantă și mereu trebuie să ne așteptam să se întâmple lucruri. Platoul la care visăm nu există. Oamenii din viața ta te pot ajută să înțelegi că șutul acesta în fund e un pas înainte și că poate fi o oportunitate în altă direcție. Însă, trebuie mai departe ca tu să găsești resursele și energia în tine, să te mobilizezi să și faci ceva pentru că altfel poate fi și chiar depresiv un astfel de eveniment”, a concluzionat Matei Stănculescu.

Personalizate pentru tine