Specialist eJobs România: „Tinerii nu mai așteaptă să li se întâmple cariera, ci o construiesc activ”

Sursǎ foto: Pexels

Specialist eJobs România: „Tinerii nu mai așteaptă să li se întâmple cariera, ci o construiesc activ”

Tinerii din România care sunt cei mai nou-intrați în piața muncii sunt categoria de angajați care aplică cel mai mult la joburi. Pe lângă multe alte trenduri care îi au în prim plan, cei din Generația Z au fost pe val anul trecut și la un alt capitol: crearea de conturi noi pe platformele de recrutare, ceea ce indică faptul că au căutat în mod masiv un să se angajeze.

Tinerii din România sunt categoria de vârstă care în momentul de față aplică extrem de mult la locuri de muncă. Nu mai așteaptă să li se întâmple cariera, ci o construiesc activ. Concret, tinerii se asociază cu ONG-uri, lucrează pe proiecte internaționale, tocmai pentru că au înțeles că au nevoie de conexiuni, acolo unde CV-ul nu o poate face încă. Lucrează mult în internship-uri ca să își câștige experiență. Se mai uită, de asemenea, să vadă care sunt companiile pentru care au o atracție. Și chiar dacă nu sunt proiecte plătite, aplică pentru că au înțeles că experiența e valoroasă”, a precizat Roxana Drăghici, Head of Sales ejobs Group, în cadrul unui eveniment organizat de Bucharest International School of Management (BISM) și ECHO School.

Datele platformei de recrutare arată că 4 din 10 conturi nou create pe ejobs.ro, în 2024, aparțin candidaților care au între 18 și 24 de ani, această categorie aducând cei mai mulți candidați noi la nivelul întregului an, dar și 2,8 milioane de aplicări, respectiv un sfert din totalul anului trecut. 88% dintre tinerii nou-înscriși au avut mai puțin de un an de experiență pe piața muncii.

Mai mult, un studiu realizat de Deloitte la care au răspuns și tineri arată că Generația Z (cu vârste cuprinse între 23 și 27 de ani) au planuri de viitor în proporție de 83%, iar 38% dintre ei își stabilesc obiective pentru cel puțin trei ani, în timp ce un procent egal are planuri pentru o perioadă de unu până la trei cuprinsă între 1-3 ani. Aceștia sunt urmați de Millenniali (cu vârste cuprinse între 28 și 42 de ani), dintre care 81% își planifică viitorul, și de Generația X (cu vârste cuprinse între 43 și 55 de ani), cu 71%.

Datele companiilor de research mai arată că tinerii sunt tot mai interesați de industrii emergente și de recalificare profesională. Conștientizarea importanței educației continue și a adaptabilității la noile cerințe ale pieței muncii îi determină să caute oportunități în sectoare precum tehnologia, trainingul și wellbeing.

Tinerii care visează la o carieră globală nu mai au doar granițele geografice din trecut, ci și pe cele ale cunoașterii, iar asta înseamnă să investească în abilități transferabile, precum limbi străine, competențe digitale, gândire critică și adaptabilitate. Lumea se schimbă repede, iar cei care învață continuu și sunt deschiși la experiențe noi vor avea mereu un avantaj.

Alina Marian, VP Human Resources, Cărturești

Sfat pentru tineri: „Nu vă feriți să treceți în CV că ați fost barman peste vară”

Până în 2030, 30% din forța de munca va fi alcătuită din Generația Z, iar angajatorii trebuie să fie atenți încă de pe acum și să îi ajute pe cei nou-intrați în câmpul muncii, a mai punctat Roxana Drăghici. Ajutorul trebuie să pornească de la consilierea în carieră, ce include și realizarea unui CV cu care aceștia se prezinte în fața unui angajator. Specialistul atrage atenția că sunt mulți tineri aflați la început de carieră care evită să treacă în CV experiențe despre care ei consideră că nu i-ar interesa pe recrutori, ceea ce le reduce șansele de a obține un job.

„Avem candidați care pe timpul verii au plimbat câinele vecinilor sau au fost barmani și nu trec asta în CV, ceea ce greșit. Nu va feriți să puneți în CV faptul că peste vară ați lucrat ca barman în Grecia. Recrutorii se uită la niște lucruri la care nu ne putem imagina că se uită. Vorbeam cu o candidată care a lucrat câteva luni ca stewardesa și a evitat să pună asta în CV. Însă nu e bine și trebuie să pui un astfel de job. De ce? Pentru că recrutorul va vedea că ai vorbit cu mai multe categorii de oameni, va vedea că ești flexibilă că ai făcut față unui program dificil, că știm că e un program dificil în aviație. Recrutorul se uită la mai multe caracteristici decât la jobul în sine”, a mai spus Roxana Drăghici.

Personalizate pentru tine