Compania Candu Energy, parte a grupului canadian SNC-Lavalin, a incheiat un acord cu China Nuclear Power Engineering Company (CNPEC) pentru constructia reactoarelor nucleare 3 si 4 la centrala nuclearelectrica din Cernavoda, operata de Nuclearelectrica (SNN).

Acordul a fost semnat joi, la Vancouver, potrivit unui comunicat al Candu Energy. Reprezentantii Nuclearelectrica au precizat ca implicarea "efectiva" a unui investitor in proiect va fi data de rezultatul procedurii de selectie, potrivit Mediafax.

"Acordul de cooperare semnat intre Candu Energy Inc si China Nuclear Power Engineering, conform comunicatului de presa transmis de Candu Energy Inc, intareste interesul manifestat deja de compania chineza de a se implica in dezvoltarea proiectului unitatilor 3 si 4. Implicarea efectiva a unui investitor in proiect va fi data de rezultatul procedurii de selectie si de strategia ulterioara de dezvoltare a proiectului", a comunicat Nucleareletrica.

Nuclearelectrica are semnata o scrisoare de intentie pentru reactoarele nucleare 3 si 4 cu compania China General Nuclear Power Corporation. Scrisoarea este valabila pana la sfarsitul anului.

"Semnale pozitive" privind finantarea reactorelor 3 si 4

Ministrul Economiei, Constantin Nita, afirma, in 11 iunie, dupa o intalnire cu conducerea Industrial and Commercial Bank of China, ca partea romana a primit "semnale pozitive" in legatura cu finantarea celor doua reactoare.

Presa canadiana scrie ca Industrial and Commercial Bank of China a fost de acord, in luna iunie, sa acorde o finantare de 9 miliarde de dolari pentru proiectul de la Cernavoda. Centrala din Cernavoda are doua reactoare nucleare functionale, dotate cu tehnologie canadiana Candu. Cele doua reactoare au fost puse in functiune in 1996 si 2007 si produc aproape 20% din necesarul de electricitate al Romaniei.

Construirea a doua noi reactoare ar presupune costuri evaluate la 6,4 miliarde de euro. Proiectul a inceput in 2006, cu parteneri europeni, care s-au retras din proiect invocand inclusiv implicarea Chinei in proiect, situatie considerata de unii investitori "incompatibila" cu evalurile initiale. In prezent, in proiect nu a ramas niciun partener privat.

Reprezentantii Departamentului pentru Energie, actionarul majoritar al Nuclearelectrica, nu au raspuns pana la ora transmiterii acestei stiri solicitarii MEDIAFAX de a comenta informatia. Vicepremeirul Liviu Dragnea spune, in 18 iunie, ca Guvernul este foarte aproape de a finaliza negocierile pentru investitia de la Cernavoda.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri