Piata de fuziuni si achizitii din Romania a marcat o revenire semnificativa in al doilea trimestru al acestui an, fiind estimata la 1,1 - 1,3 miliarde de euro. Tranzactile din perioada mentionata, a caror valoare a fost anuntata, insumeaza 391 de milioane de euro, in crestere cu aproximativ 50% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Care sunt cele mai mari tranzactii ale trimestrului?

Ca numar, in trimestrul doi din acest an, s-au realizat 27 de tranzactii (inclusiv cele a caror valoare nu a fost anuntata oficial), in crestere de la 21 in perioada similara din 2017, reiese dintr-o analiza Deloitte Romania.

“Daca ne uitam insa cumulat la primele sase luni ale anului, se accentueaza tendinta de a nu raporta valoarea tranzactiilor. Din estimarile noastre, in prima jumatate a anului 2018, valoarea totala a pietei a fost intre 1,6 si 1,8 miliarde euro”, a declarat Ioana Filipescu, partener, Corporate Finance, Deloitte Romania.

Potrivit acesteia, in al doilea trimestru al anului s-au semnat o serie de tranzactii semnificative. “Cu toate ca valoarea unora dintre aceste tranzactii nu a fost facuta publica, dimensiunea business-ului ne indreptateste sa credem ca valoarea acestora este semnificativa”, a spus Ioana Filipescu.

Patru dintre tranzactiile semnate in trimestrul al doilea al anului au fost asistate de catre echipa Deloitte Corporate Finance. Astfel, Deloitte a oferit consultanta la vanzarea Farmexim si Help Net catre Phoenix Group, a Fabryo catre AkzoNobel, a Animax catre fondul de investitii TRG si a IKB Leasing catre BNP Paribas.

Conditii inca favorabile pentru noi tranzactii

Cele mai mari tranzactii din cel de-al doilea trimestru al anului 2018 au fost: achizitia de catre Vodafone a actiunilor Liberty Global din Germania, Republica Ceha, Ungaria si Romania (valoare necomunicata pentru Romania), preluarea proiectului de birouri Oregon Park din zona Barbu Vacarescu din Pipera de catre Lion’s Head Investment, care realizeaza prima achizitie in Romania (valoare necomunicata), vanzarea de catre SIF Oltenia a participatiei de 6,3% pe care o avea la BCR catre Erste Group Bank (valoare: 140 de milioane de euro), achizitia de catre grupul german Phoenix a distribuitorului Farmexim si a retelei Help Net, reprezentand cea mai mare tranzactie din acest an din sectorul de medicamente (valoare necomunicata), preluarea de catre grupul olandez AkzoNobel a producatorului de vopsele Fabryo (valoare necomunicata)

„Anticipam ca activitatea de M&A va continua sa se mentina la un nivel ridicat si in partea a doua a anului. Factorii care contribuie la consolidarea sentimentului pozitiv printre investitori in legatura cu Romania sunt climatul macroeconomic care inca mai permite realizarea unor proiecte viabile, perspectivele de crestere pe termen mediu de care Romania inca beneficiaza, gradul relativ ridicat de fragmentare pentru majoritatea industriilor si panta ascendenta pe care se afla companiile lider de piata”, a concluzionat Filipescu.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri