Lensa.ro, unul dintre cele mai mari magazine online de optică, inaugurează al patrulea magazin din România, la Iași.

Noul magazin are 137 de metri pătrați, două cabinete de optică și este situat pe strada Sfântul Lazăr nr. 36. Investiția în showroom-ul Lensa Iași a fost de 50.000 de euro. Magazinul expune peste 500 de produse, brandurile: Polarizen, Ray Ban, Tommy Hilfiger, Emporio Armani, Hawkers și altele.

"Ne-am propus să fim prezenți cu showroom-uri proprii în orașele cele mai mari din România. Orașul Iași este unul dintre cele mai importante din punct de vedere al numărului de comenzi venite din zona Moldovei. Urmează noi investiții, pe care le vom anunța ulterior", a declarat Daniel Crăciun, CEO-ul Lensa.ro.

Împreună cu noul magazin din Iași, investițiile Lensa.ro în extinderea prin showroom-uri în București, Cluj-Napoca și Timișoara se ridică la 300.000 euro.

"Noul magazin de optică ne va ajuta să creștem vânzările la Iași. Avem în showroom câteva sute de produse, care pot fi testate. În această zonă a țării, cererea a fost foarte bună pentru brandurile Polarizen, Hawkers și Polaroid", a precizat Florin Niță, business development manager al Lensa.ro.

Citeste si:
Românii au căutat în magazine ochelari care să îi protejeze de...
De mărțișor, românii au...

Lensa.ro se așteaptă anul acesta la o cifră de afaceri de peste 7 milioane de euro din comerțul cu ochelari de soare, ochelari de vedere, lentile de contact colorate și lentile de vedere.

Lensa.ro este un brand românesc deținut de antreprenorii Daniel Crăciun și Florin Niță, care după șase ani are peste 100.000 de comenzi anual.

Sursa foto: Lensa

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Citește și
Scandinavian Design House lansează un showroom virtual de mobilă
Setari Cookie-uri