Incepand cu data de 21 martie 2007 primul magazin IKEA din Romania isi va deschide portile pentru cumparatorii din Bucuresti si imprejurimi. Magazinul, situat in cadrul Zonei Comerciale Baneasa, va oferi consumatorilor romani 7.000 de articole de mobilier si accesorii care acopera toate ariile casei.

Cu cateva saptamani inainte de data deschiderii magazinului IKEA, familiile din Bucuresti si din imprejurimi vor primi gratuit, direct la usa propriei locuinte, catalogul IKEA. Pentru potentialii consumatori IKEA, catalogul va juca rolul unui ghid care ii va ajuta sa se informeze si sa aleaga produsele pe le vor cumpara ulterior din magazin.

Cea mai buna modalitate de a te pregati pentru prima vizita la magazin este sa incepi cu catalogul. Rasfoiesti cele aproape 300 de pagini ale catalogului IKEA pline de idei si solutii pentru casa, faci o lista cu ce ai nevoie, iei masuratori in locuinta proprie ca sa te asiguri ca mobila pe care o cumperi incape acolo unde ai nevoie de ea si apoi vii la magazin, a rezumat Cornel Oprisan, Director de Retail al IKEA Romania, vorbind despre modul de a face cumparaturi la IKEA.

Familiile cu copii ii pot lasa pe cei mici in locul de joaca special amenajat de la intrarea in magazin sau ii pot lua cu ei prin IKEA. Avand in vedere intinderea magazinului, pe o suprafata de 26,000 metri patrati, cumparatorii vor fi ghidati in interior de sagetile de pe podea si tavan. Traseul cu sageti ii poarta pe vizitatori mai intai prin showroom-ul de mobila (bucatarii, dormitoare, sufragerii, camere pentru copii) si apoi prin departamentul de accesorii si decoratiuni. Toti cumparatorii, inclusiv copiii, au voie sa testeze liber toate produsele. inca de la intrare, dar si pe masura ce traverseaza magazinul, cumparatorii gasesc in suporturi special amenajate carnetele, creioane si benzi de masurat, pe care le pot folosi pe tot parcursul vizitei. Fiecare produs din showroom-ul de mobila este insotit de o eticheta de pret care contine informatii complete despre materialul din care este fabricat produsul, beneficiile pentru client, instructiunile de ingrijire specifice dar si modul in care se poate combina cu alte produse din gama IKEA. Nu in ultimul rand, pe partea de jos a etichetei, este indicata zona exacta din departamentul de Autoservire de unde cumparatorii pot sa isi ridice produsele de mobilier dorite.

Pentru a-si transporta produsele, vizitatorii au la dispozitie, in interiorul magazinului, sacosele galbene, ce pot fi folosite pentru produse de mai mici dimensiuni, cum ar fi accesoriile si decoratiunile, iar apoi, pe masura ce volumul cumparaturilor creste, ei pot folosi diferite tipuri de carucioare pentru cumparaturi, disponibile in interiorul magazinului.

Pe traseul calatoriei prin magazin, vizitatorii pot lua o pauza la restaurantul IKEA unde pot incerca diferite specialitati suedeze, cum ar fi somonul sau renumitele chiftelute suedeze. Ca peste tot in magazinul IKEA, copiii sunt bineveniti in restaurant, existand meniuri speciale pentru ei si chiar un loc de joaca. Dupa ce au strabatut departamentele de showroom-mobila si cel de accesorii si decoratiuni, cumparatorii ajung in departamentul de Autoservire, de unde isi ridica produsele ambalate in pachete plate, conform notitelor din carnetel. Aici exista un alt tip de carucioare de mai mari dimensiuni, cu ajutorul carora clientii isi transporta produsele achizitionate la masina (datorita pachetelor plate, este suficient un autoturism obisnuit pentru a le duce acasa).

Odata ajunsi cu produsele acasa, cumparatorii le pot asambla cu usurinta, datorita instructiunilor foarte clare care le insotesc. Nemaiplatind pentru transport si montaj, cumparatorii IKEA contribuie la mentinerea preturilor la un nivel scazut si se pot bucura de produsele achizitionate chiar in aceeasi zi. Pentru cei care au nevoie de ajutor, IKEA pune la dispozitie un serviciu de transport si montaj contra cost.

La IKEA ne dorim sa oferim cumparatorilor o viata de zi cu zi mai buna. Conceptul IKEA are la baza un parteneriat intre noi si consumator, prin care ambele parti castiga. Obiectivul acestui parteneriat este obtinerea unor preturi scazute, fara a compromite calitatea, designul sau functionalitatea produselor. Noi cumparam in volume mari, facem economii la transport si depozitare datorita pachetelor plate, reducand costurile, iar cumparatorul isi transporta si isi asambleaza singur produsele. Datorita preturilor scazute, IKEA nu practica reduceri si oferte promotionale la deschiderea magazinelor si in aceasta regula se va incadra si magazinul din Bucuresti. Putem spune ca la IKEA preturile sunt reduse tot timpul anului, iar produsele sunt tot timpul disponibile in magazin a adaugat Cornel Oprisan.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri