Terasele se vor redeschide oficial în 1 iunie. La interior, restaurantele se vor redeschide parţial în 15 iunie, urmând ca la data de 30 iunie să fie deschise toate localurile din România, inclusiv hotelurile pentru turiști, potrivit lui Dragoș Petrescu, patron din industria HoReCa.

„Vom deschide pe data de 1 iunie. Vor fi deschise terasele în aer liber pe tot teritoriul româniei. În 15 iunie urmează a doua etpă, cu 50% din spațiile la interior și pe 30 iunie să putem funcționa cu întreg spațiul la dispoziția clienților, cu respectarea condițiilor epidemiologice la care lucrăm astăzi”, a declarat acesta la Digi24.

La discuțiile cu premierului, reprezentanții industriei ospitaliere au prezentat și un set de măsuri pe care le vor lua pentru a proteja clienții.

Citește și: Dragoș Petrescu, fondatorul lanțului de restaurante City Grill: Despre chirii, angajați, furnizori și modalități de a salva afacerea

„Vor fi reguli normale, decente. Vom avea mese distanțate la 2 metri, clienți în număr restrâns, maxim între 6 și 8 persoane, triaj epidemiologic pentru persoanal, iar anumite restaurante pot face și pentru clienți acest triaj epidemiologic”, a declarat Petrescu.

De asemenea, după fiecare masă și după fiecare servire, ospătarul va trebui să se dezinfecteze. Aceștia vor purta mască și mănuși și vor fi foarte atenți astfel încât răspândirea virusului între mese să fie imposibilă, spun reprezenanții restaurantelor.

Ar putea să crească prețurile?

Prețurile ar putea să scadă, atât în restaurante, cât și la ofertele de cazare ale hotelurilor.

„Sigur nu vor crește prețurile, dimpotrivă, ne așteptăm ca prețurile să scadă pentru că clienții noștri așteaptă oferte speciale. Ei au un buget restrâns. Nu ne putem adresa unor clienți dispuși să cheltuiască mai mult. Prețurile vor scădea atât în zona de hoteluri cât și în restaurante”, a mai declarat Dragoș Petrescu.

Acesta a precizat că vor urma discuții cu autoritățile locale, astfel încât primăriile să permită extinderea teraselor pe spațiul public, astfel încât să poată fi respectate măsurile de distanțare fizică.

Te poate interesa și: Bistro Dorobanți | Cum supraviețuiește o afacere de familie cu mâncare în pandemia de Coronavirus?

Măsuri guvernamentale pentru sprijinul industriei HoReCa

Autorităţile au anunţat mai multe măsuri care să vină în sprijnul industriei ospitalităţii, cea mai afectată de criza Covid-19, potrivit Mediafax.

Printre acestea, statul va achita 42.5% din salariile din HoReCa, pentru primele trei luni după deschidere. Iar taxele şi impozitele din 2020 se vor achita în 2021, sub forma a 12 rate egale. Practic, un credit fără dobândă.

În cazul IMM-urilor, statul va acorda granturi în valoare de 300 milioane euro pentru capital de lucru şi 700 milioane euro pentru investiţii.

Citește și: Cum a afectat pandemia de COVID-19 o afacere cu ciocolată din București

De asemenea, plata impozitului specific pentru semestrul II din 2020 va fi suspendată. O altă problemă discutată la întâlnirea dintre premierul Ludovic Orban şi reprezentanţii sectorului HoReCa este ca tichetele de masă să fie folosite doar în restaurante.

O altă măsură se referă la garantarea creditului furnizor prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor. Potrivit autorităţilor, această măsură va sprijini furnizorii care au probleme din cauza facturilor neachitate. Astfel, va creşte disponibilitatea furnizorului de a face plata la termen în momentul redeschiderii.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri