dm drogerie markt a intrat pe Bringo, platforma francezilor de la Carrefour, și ar putea deschide propriul magazin online. În prezent, compania investește în diversificarea produselor și extinderea numărului de orașe în care serviciul de livrări este disponibil, a declarat Ivana Martináková, CEO dm drogerie markt, scrie retail.ro.

În luna aprilie, platforma EuCeMananc a devenit Tazz by eMAG și livrează mâncare, alimente sau orice produs necesar pentru casă. Printre companiile de la care livrează se numără McDonald’s, eMAG, Mega Image, Dr.Max, Sensiblu și dm drogerie markt.

„Vânzările online au venit natural, observând că tot mai mulți clienți își doresc o astfel de opțiune, o alternativă la drogheriile fizice. Desigur, este un mediu nou pentru noi, ceea ce presupune un proces de învățare și adaptare continuă. Investim constant pentru a asigura o diversitate cât mai mare a produselor, dar și pentru a extinde numărul de orașe în care acest serviciu este disponibil”, a declarat Ivana Martináková.

Lanțul german de drogherii se așteaptă la o creștere treptată a livrărilor la domiciliu, dar mizează în continuare pe magazinele fizice din țară.

„Magazinele online au multe avantaje, atât în această perioadă cât și în afara ei. Ne gândim la clienții care nu au timp să meargă la drogheriile fizice, la cei care preferă să studieze produsele înainte să le cumpere și au nevoie de mai mult timp de gândire. Totodată, în situații precum cea prin care trecem acum, un astfel de mijloc de a face cumpărături este binevenit. Așadar, ținând cont de toate aceste aspecte, luăm în considerare și varianta unui magazin online”, a mai spus Martináková.

dm drogerie markt a fost înființată în 1973, iar de atunci s-a extins în 13 țări: Austria, România, Bosnia, Bulgaria, Croația, Cehia, Germania, Italia, Macedonia, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ungaria, cu aproximativ 3.500 de magazine și 60.000 de angajați în Europa. În România, lanțul de magazine este prezent de mai mult de 12 ani, timp în care a creat 1.000 de locuri de muncă și a deschis peste 100 de magazine.

Citește mai multe pe retail.ro.

Sursa foto: dm drogerie markt

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri