România este ”lider european” la autostrăzi desenate, existente doar pe hârtie. Noi, companiile, și nu mă refer aici doar la FAN Courier, ci la toate companiile care au nevoie de rute de transport rutier, doar asistăm din când la apariția unui petic nou de autostradă, precizează Cornel Morcov, Chief Commercial Officer FAN Courier, în cadrul unui interviu acordat wall-street.ro.

Reprezentantul FAN Courier precizează că, un nou plan desenat pe hârtie, nu mai stârnește de multă vreme nicio emoție pozitivă.

”Așteptăm să vedem că încep proiectele, că se lucrează la ele, că se finalizează și abia atunci cred că putem spune da, a fost realist. Până atunci, vorbim doar de niște promisiuni, deși mașinile noastre și ale celorlalți actori din economia locală nu pot circula folosindu-se de aceste promisiuni. În prezent, circulăm pe aceleași drumuri aglomerate, periculoase și lipsite de condiții optime pentru șoferi”, adaugă Cornel Morcov, pentru wall-street.ro.

Câți kilometri de autostrăzi a anunțat Guvernul în Planul Național de Investiții și Relansare Economică

La începutul lunii iulie a acestui an, Guvernul Orban a publicat Planul Național de Investiții și Relansare Economică(PNIRE), conform căruia peste 407 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, în valoare de 4,3 miliarde de euro, ar urma să fie finalizate în următorii ani în România, în timp ce, pentru conectarea cu autostrăzi a provinciilor istorice ale României și cu rețelele de transport pan-europene, vor fi demarate lucrări la paroximativ 3.000 de km de autostrăzi și drumuri expresm în perioada 2020-2030.

Citește și Lucian Bode: Vrem să avem 2% din PIB pentru transporturi, alocat prin legea bugetului

Conform documentului, pe segmentul rutier, se are în vedere finalizarea lucrărilor de infrastructură aflate în implementare, în lungime de 407,3 km de autostrăzi şi drumuri expres, pe rutele: Sibiu - Piteşti (Loturi 1, 4, 5), Craiova - Piteşti, Autostrada Transilvania (Suplacu de Barcău - Borş), Sebeş - Turda, A0: Inelul de Sud Bucureşti, Varianta de Ocolire Bacău şi Podul peste Dunăre de la Brăila.

De asemenea, pentru conectarea cu autostrăzi a provinciilor istorice ale României şi cu reţelele de transport pan-europene se vor demara lucrări la aproximativ 3.000 de km de autostrăzi şi drumuri expres, în perioada 2020 - 2030, la un cost estimat de 31 miliarde de euro. Tronsoanele vizate sunt: Sibiu - Piteşti (Loturi 2, 3), Autostrada Transilvania: Nădăşelu - Suplacu de Barcău, Autostrada Unirii: Tg. Mureş - Iaşi - Ungheni, A3: Ploieşti - Comarnic - Braşov, A7: Ploieşti- Suceava - Siret, A0: Inelul de Nord Bucureşti; Bucureşti - Alexandria - Craiova - Lugoj, Buzău/Focşani - Brăila - Galaţi, Măcin - Tulcea - Constanţa; Transregio Gilău - Cluj Napoca - Apahida.

Citește și Încep lucrările la autostrada de centură a Capitalei

În ceea ce priveşte sectorul feroviar, planurile autorităţilor arată investiţii în circa 3.000 km de cale ferată, în perioada 2020 - 2030, cu un cost estimat de aproximativ 18 miliarde de euro. În acest sens, se urmăreşte finalizarea reabilitării liniei ferate pe traseul Frontieră-Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV pan-european, pentru circulaţia trenurilor cu o viteză maximă de 160 km/h.

Totodată, lista de proiecte noi de modernizare a căii ferate în scopul asigurării obiectivelor de conectivitate cuprinde: Ploieşti - Suceava - Dărmăneşti, Bucureşti - Craiova - Timişoara - Arad, Suceava - Cluj Napoca, Buzău - Feteşti, Port Constanţa - Palas, Predeal - Braşov, Centura feroviară a Municipiului Bucureşti, Cluj Napoca - Episcopia Bihor, precum şi trenul metropolitan Nădăşelu - Baciu - Cluj-Napoca - Apahida - Jucu - Bonţida.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri