Designerul care transformă PET-urile în bijuterii. Cum arată accesoriile din sticle reciclate

Cum consumi mai puțin și mai responsabil? Cum reusești să ai grijă de planetă în același timp? Suntem într-o lume în care consumerismul a devenit un mod de viață, iar brandurile de „fast fashion” se bazează pe nevoia noastră constantă de cumpărare. Însă, odată ce am început să ne punem întrebări despre practicile de shopping și despre cum putem să fim mai conștienți, suntem cu un pas înainte către o lume în care modelul „fast fashion” va pierde tot mai mult teren.

De la aceeași idee a plecat și Ecaterina Colasiz atunci când și-a propus în 2015 să creeze o colecție de accesorii din materiale reciclate. Așa a luat naștere brandul Katerini Mou, dedicat sustenabilității și atitudinii responsabile față de mediu.

Ecaterina a fost pasionată încă de mică de cum se produc hainele. Verile și le petrecea la atelierul mătușii sale. Odată cu mutarea din Constanța în București, Ecaterina a început să participe la târguri cu produsele sale și ușor-ușor a atras atenția românilor.

„Dorința mea a fost să demonstrez că este posibil să dai o nouă viață unui material atipic, pe care, la prima impresie, îl ignori”, spune designerul.


Până să deschidă un magazin fizic, Ecaterina a vândut de acasă accesoriile, pe Facebook. În prezent, antreprenoarea vinde în trei locații: în showroom-ul de pe Strada Madrid 4, lângă parcul Icoanei și în Marriot. Fiindcă pentru o bijuterie, de exemplu, o broșă, timpul de confecționare este între o oră și jumătate - două ore și jumătate, Ecaterina Colasiz are trei angajați part-time care o ajută cu gestionarea business-ului.

Citeste si:
Cum poți proba pantofi online fără să mai mergi în magazin
O nouă modalitate de...

Citește și Designer: Românii cumpără tot mai multe haine din magazine second-hand

Cum se transformă plasticul reciclat în bijuterii

Ecaterina Colasiz spune că sticlele din PET sunt preluate dintr-un centru de colectare din București, procesul de reciclare constând în spălarea pet-urilor, eliminarea capacelor și a etichetelor.

Pentru a putea confecționa accesoriile, sticlele sunt tăiate, eliminând suprafețele dure - partea capacului și a fundului, urmând apoi să fie utilizat materialul din mijloc, care este mai maleabil.

Citeste si:
Incendiu la depozitele de materiale reciclabile si de constructii...
Incendiu la depozitele de...

Această parte este apoi întinsă ca o foaie de tipar, iar din materialul finit sunt produse accesoriile. Bijuteriile sunt fabricate din 80-90% sticlă PET, iar restul din alamă, cristale sau mărgele de sticlă.

Un avantaj al folosirii materialelor reciclabile, pe lângă faptul că sunt prietenoase cu mediul, este costul foarte mic de producție, având în vedere ca o sticlă cumpărată costă aproximativ 4 lei.

„Producția unui produs asemănător cu al nostru ar putea fi chiar și de peste 100% mai scumpă”, a declarat Ecaterina Colasiz.

Citeste si:
Fructe si legume in schimbul PET-urilor, in cinci orase
Carrefour va extinde...

2050: mai mult plastic în oceane decât pești

Deja în ocean există aproximativ 165 de milioane de tone de plastic. Până în 2050 oceanele ar putea conține mai multe obiecte din plastic decât pești, potrivit estimărilor Parlamentului European.

Un motiv este utilizarea plasticului care a crescut de 20 de ori în ultimii 50 de ani și continuă să crească în prezent. O altă problemă este că nu reutilizăm său colectăm materiale plastice, ajungând, de cele mai multe ori, la groapa de gunoi și apoi în oceane.

Citește și Tot mai mulți români încep să devină conștienți de impactul pe care îl au asupra mediului.

  • Peste 300 de milioane de tone de plastic sunt produse în fiecare an;
  • Cel puțin 8 milioane de tone de plastic ajung în oceanele noastre în fiecare an;
  • Poluarea cu plastic amenință siguranța și calitatea alimentelor, sănătatea umană, turismul de coastă și contribuie la schimbările climatice;
  • Un PET se descompune în circa 1.000 de ani;
  • 3% din deșeurile anuale mondiale de mase plastice - au pătruns în ocean (prin mai multe debușeuri, inclusiv râuri);
  • Între 10.000 și 100.000 de tone de plastic ajung în ape și oceane;
  • 50% din plasticul folosit este de unică folosință.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri