Izolarea la care ne-a obligat pandemia ne-a luat micile bucurii și ne-a impus o nouă rutină. Nimeni și nimic nu a ieșit neșifonat din 2020, nici măcar vinul. Cinele în familie, întâlnirile între prieteni, dar și petrecerile, la care vinul era martorul discuțiilor, au fost blocate. Însă, chiar și așa, a rămas veșnicul pahar, băut pe canapeaua din sufragerie. Mircea Matei, director general al Villa Vinèa, unul dintre producătorii de vin din România, ne-a povestit cum s-au schimbat gusturile românilor în pandemie, în materie de vinuri, dar și care a fost cea mai scumpă sticlă vândută în 2020.

Cu un început de an promițător, urmat de o perioadă atipică, în care HoReCa și-a închis porțile, iar turismul a fost închis într-un sertar, Villa Vinèa a reușit să vândă, în 2020, peste 110.000 de sticle de vin.

”2020 a fost plin de provocări și a trebuit să dăm dovadă de multă agilitate și flexibilitate. Am reușit, în ciuda acestora, să ne menținem afacerile constante, încheind anul cu peste 3,1 milioane de lei”, a declarat Mircea Matei, pentru wall-street.ro, adăugând că în februarie 2020, crama înregistra o creștere de peste 50%, comparativ cu 2019.

Matei susține că a fost nevoit să își adapteze business-ul noilor condiții prin dezvoltarea parteneriatelor cu magazinele specializate (wine shopuri), a rețelelor de comerț modern și prin lansarea e-shopului propriu.

Ce vinuri au cumpărat românii

Chiar dacă nu mai suntem în totalitate aceiași ca în 2019, gusturile își păstrează caracteristicile și unicitatea. Potrivit celor transmise de Matei, românii sunt pasionați de vinuri seci, pe care uneori și le doresc mai lejere, florale, tinere, iar alteori baricate (termenul baric provine din francezul barrique și desemnează un butoi mic), cu arome puternice de lemn.

Există un public fidel spumantelor, care optează pentru Cuvée Celést, realizat prin metoda tradițională.

- Mircea Matei -

Curiozitatea în materie de vinuri s-a conservat, iar românii au fost interesați de noutățile pe care piața le-a oferit în 2020, o piață acerbă și mult diversificată în online.

”În 2020, am înregistrat o creștere pe gama noastră superioară, semn că, în pandemie, consumatorii au ales vinuri cu un nivel ridicat de calitate. Din punctul nostru de vedere nu au fost modificări majore în structura și tipurile de vinuri căutate de către clienți, ci, mai mult, a canalelor de distribuție de unde aceștia s-au aprovizionat. În plus, în general, consumatorii noștri sunt curioși, informați, interesați de diversitate, de gastronomie și constanți în dorința de a consuma vinuri de calitate”, a mai spus producătorul de vinuri.

Care a fost cea mai scumpă sticlă de vin vândută

Calitatea este definită de cost, în general, și având în vedere că, în 2020, produsele, inclusiv vinul, s-au aflat la un click distanță de consumatorii români, posibilitatea de a compara și de a stabili relația cost-beneficiu a fost mult mai facilă.

”Vinul cu cel mai mare preț din portofoliul nostru este Argilla, primul super-premium din portofoliul nostru. Acesta este un asamblaj din trei soiuri, dintre care două românești – Fetească Regală și Fetească Albă – și unul internațional, semiaromatic, adaptat foarte bine solului local – Sauvignon Blanc. Vinul este maturat 18 luni în butoaie de stejar şi lăsat încă 24 de luni în sticle magnum, pentru complexitatea aromelor. Argilla 2016 este disponibil în ediție limitată, de 284 sticle magnum, la prețul de 250 lei/sticlă”, a explicat Matei.

Acesta mai spune și că succesul a venit și din exporturi, unde state precum Italia, Marea Britanie, Canada sau Statele Unite au fost interesate de soiurile românești. Aceștia cumpără, de regulă, Feteasca Albă, Fetească Regală, Fetească Neagră, dar și soiuri internaționale ca și Pinot Noir și Sauvignon Blanc. În plus, străinilor le plac și vinurile din gama Selection - Rubin, Diamant sau spumantul Cuvée Celést.

Sursa Foto: Facebook Villa Vinea

Însă Matei susține că lauda cramei vine din vinurile albe, precum Diamant - cupaj de Fetească Regală și Fetească Albă, Sauvignon Blanc, Riesling de Rin.

”Valea Târnavei Mici este caracterizată prin solul argilos, cel mai bine cotat din România, conform regulamentelor europene. Aici, se cultivă foarte bine soiuri albe de struguri. Ne mândrim, deci, cu vinurile noastre albe, cum sunt Diamant - cupaj de Fetească Regală și Fetească Albă -, Sauvignon Blanc, Riesling de Rin. În plus, cultivăm Kerner și Zweigelt, originare din Germania, respectiv Austria, căutate și apreciate de către iubitorii de oenologie”, a precizat acesta, oenologia fiind știința care se ocupă cu studiul vinului și preparatelor din struguri.

În plus, producătorul recunoaște că are și el un soi preferat și anume Pinot Noir, un soi elegant, cu arome subtile, extrem de versatil, ce poate fi vinificat monocepage, roșu sau rose, cât și folosit în asamblaje și în spumante.

2021, în lumina unui pahar de vin

Roșu, alb sau rose, vinul va fi un amic de nădejde în vremurile posomorâte din viața noastră, și mai ales în cele de euforie. Matei vrea să exploateze puterea vinului și în 2021, prin urmare va extinde crama pe care o deține în prezent.

”Datorită creșterii vânzărilor pe segmentele de vinuri cu perioadă lungă de fermentare / maturare - cum este, de exemplu, spumantul Cuvée Celést, al cărui proces de producție durează aproximativ 4 ani, de la data recoltei -, a crescut nevoia de spații de producție și depozitare, iar, anul acesta, vom începe lucrările de construcții pentru extinderea cramei”, a dezvăluit producătorul.

Cât despre pandemie și influența acesteia asupra business-ului, Matei spune că este important să diversifice sursele de venit, astfel încât să nu depindă de un singur canal de distribuție sau de o singură gamă de vinuri.

Sursa Foto: Facebook Villa Vinea

În plus, în ceea ce ce privește regulile de protecție, atât în magazinele proprii, cât și în cramă, a crescut frecvența igienizării și dezinfectării suprafețelor și au fost impuse reguli de manipulare și de purtare a măștilor. În plus, au fost implementate reguli suplimentare și pentru tururile de cramă, prin limitarea numărului de persoane care pot participa simultan și prin modificarea traseelor accesibile turiștilor, pentru a proteja personalul.

Referitor la personal, echipa s-a menținut constantă. La fel ca în anii trecuți, și în 2020, pentru lucrările sezoniere culesului, Villa Vinèa a angajat în jur de 40 zilieri, din localitățile din proximitate.

Crama Villa Vinèa a fost fondată în 2004, în Valea Târnavelor, de către Heiner Oberrauch, proprietarul Salewa Group, care include branduri precum Oberalp, Salewa Sport, Pomoca, Wild Country etc. Cu o suprafață de 70 de hectare, pe care sunt cultivate soiuri locale și internaționale de struguri - Sauvignon Blanc, Riesling, Gewürztraminer, Pinot Noir, Merlot și Kerner, compania produce în prezent 20 de vinuri, grupate în 3 game: Classic, Premium, Selection. Producția anuală Villa Vinèa este de aproximativ 250,000 de litri. Din acest volum, 60% sunt vinuri albe, liniștite, 3%, dar cu o puternică tendință ascendentă sunt cele spumante, rozeurile ajung până la 7% din producția totală, iar restul, de aproximativ 30%, sunt vinuri roșii.

Sursa foto: Villa Vinea

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri