iBanFirst, unul dintre fintech-urile B2B cu cea mai mare creştere, recent intrat în România, l-a numit pe Johan Gabriels în funcţia de manager regional pentru Europa de Sud şi Est, calitate în care va superviza inclusiv biroul din România.

Johan Gabriels va coordona strategia de expansiune a iBanFirst în regiunea Europei de Sud şi Est având obiectivul de a oferi companiilor locale soluţii eficiente şi rapide de plăţi internaţionale şi acoperire a riscurilor de schimb valutar.

Johan Gabriels are o experienţă importantă în domeniul financiar şi tehnologic, precum şi o bună cunoaştere a pieţei româneşti, ultimii 12 ani fiind la conducerea mai multor instituţii financiare şi bancare printre care RBS, Banca Comercială Carpatica, Moneycorp şi Ebury. Este unul dintre puţinii experţi în fintech, domeniu care a cunoscut o creştere spectaculoasă în ultimii ani, tot mai multe companii alegând să lucreze cu un astfel de business datorită plăţilor rapide şi transparente, a cursurilor de schimb atractive, dar şi a flexibilităţii şi costurilor mai reduse.

"Numirea lui Johan Gabriels în rolul de manager regional face parte din strategia noastră de extindere în Europa de Sud şi Est. Johan are o carieră de succes în fintech şi cunoaşte specificul acestor pieţe emergente. Sub conducerea sa, vom putea maximiza potenţialul serviciilor oferite de iBanFirst şi vom crea noi oportunităţi de creştere internaţională pentru clienţii noştri, astfel consolidându-ne succesul în regiune", a declarat Pierre-Antoine Dusoulier, CEO şi fondator iBanFirst.

Expansiunea spre Europa de Sud şi Est a fost posibilă în urma achiziţionării, la începutul anului, a pachetului majoritar al acţiunilor iBanFirst de către fondul american Marlin Equity Partners, printr-un acord evaluat la 200 milioane euro. Fintechul a inaugurat recent primul său birou în regiune, în Bucureşti, sub conducerea lui Alin Latu, iar în următoarele luni intenţionează să deschidă birouri în Bulgaria şi Ungaria.

iBanFirst este un furnizor de servicii financiare care se adresează nevoilor IMM-urilor, ajutându-le să se dezvolte pe plan internaţional şi să îşi simplifice, în acelaşi timp, operaţiunile zilnice. Ca o alternativă la oferta băncilor tradiţionale, iBanFirst a dezvoltat o platformă online de ultimă generaţie care permite companiilor să efectueze tranzacţii rapide, sigure şi rentabile în peste 30 de valute şi să îşi acopere riscurile de schimb valutar.

Fondată la Paris în 2013, iBanFirst este reglementată ca instituţie de plată, deservind peste 4.000 clienţi din întreaga Europă.Compania a atras finanţări de la fonduri de venture capital de top din Europa, printre care Elaia, Bpifrance Large Venture şi NJJ Capital.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri