De 25 de ani pe piața din România, Nestlé este una dintre cele mai cunoscute companii în ceea ce privește alimentele, inclusiv produsele pentru copii. Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager Nestlé România, a declarat că, în următorii cinci-zece ani, compania intenționează să își dubleze activitatea la nivel național.

”În următorii 5-10 ani, Nestlé vrea să își dubleze activitatea în România, atât prin creștere organică și prin mixul de produse oferite pe piață, cât și prin potențiale fuziuni și achiziții. Ne așteptăm ca această dublare a activității în următorii 5-10 ani să genereze peste 170 de noi locuri de muncă în următorii ani, ajungându-se la un număr mediu de 661 de angajați, comparativ cu 483 la finalul anului 2020”, a declarat Siminenco, pentru wall-street.ro.

Sursa Foto: Nestlé România

Totodată, potrivit informațiilor furnizate de aceasta, cifra de afaceri a Nestlé ar putea înregistra o creștere de peste 1.800 milioane de lei în următorii ani, comparativ cu 933 milioane lei în 2020. Luând în considerare o dublare a activității în următorii ani, cifra cumulată de afaceri ar putea ajunge la 7.500 milioane lei, iar taxele plătite la bugetul de stat (exceptând contribuțiile suportate de angajați aferente salariilor) ar putea atinge peste 110 milioane de lei în următorii 5 ani.

Planurile Nestlé: toate ambalajele reciclabile sau reutilizabile până în 2025

Sustenabilitatea se regăsește pe lista tuturor companiilor, de la industria auto, până la cea a alimentelor, incluzând aici și Nestlé. În acest sens, activitățile de ecologizare și plantare lansate în cadrul inițiativei Nestlé for a Waste Free World vor continua și în anul 2022.

”Am creat primul ambalaj realizat integral din hârtie reciclabilă pentru produsele Smarties, eliminând astfel aproximativ 250 de milioane de ambalaje din plastic la nivel global în fiecare an. Prin această decizie suntem cu un pas mai aproape de atingerea obiectivului de a avea toate ambalajele reciclabile sau reutilizabile până în 2025 și de a reduce cu o treime utilizarea materialelor plastice noi, în aceeași perioadă”, a adăugat Siminenco.

În plus, compania a plantat 25.000 de puieți de molid, în Parcul Național Cozia. Molizii urmează celor 30.000 de salcâmi plantați deja în 2020, colectărilor reptate de deșeuri și primului studiu de biodiversitate pentru Parcul Național Cozia susținut de Nestlé, toate în cadrul Proiectului Popas.

Educație alimentară în România

Nestlé încearcă să acopere și segmentul de risipă alimentară, pornind de la cursuri pentru copii, oferindu-le informații despre cum ar putea combina alimentele pentru o masă sănătoasă, în definitiv. Siminenco a precizat că Nestlé va continua proiectul de educare în școli primare început în 2021 alături de Fundația PRAIS, “Și eu trăiesc sănătos – SETS!”.

În ceea ce privește zona de nutriție, vor fi intensificate inițiativele Nestlé for Healthier Kids prin programe de educație nutrițională, prin activități dedicate părinților care doresc să își ajute copiii să învețe mai multe despre un stil de viață sănătos, care sunt combinațiile potrivite de alimente pentru o creștere armonioasă sau care este cantitatea necesară pentru aportul zilnic de vitamine, fibre și minerale.

În acest sens, vor avea drept suport instrumentele lansate în ultimii doi ani - VeggiePorția, NutriPorția, dar și Cartea de Rețete Nestlé for Healthier Kids.

”Încurajăm oamenii să consume mai multe produse vegetale, alături de leguminoase și carbohidrați. VeggiePorția este un instrument adresat tuturor celor care doresc să consume mai multe mese pe bază de vegetale, pentru a avea o alimentație mai sănătoasă și mai sustenabilă. VeggiePorția poate fi descărcată de AICI”, a indicat Siminenco.

Nu în ultimul rând, Siminenco a mărturisit că 2022 va aduce produse noi în companie, însă nu a dezvăluit care vor fi acestea. Cât despre deschiderea unei locații Nestlé, doar cu produse proprii, aceasta a declarat că va fi păstrată actuala rețea pentru distribuirea produselor.

”Momentan rămânem în structura actuală, alături de cele două opțiuni digitale dolce-gusto.ro și nespresso.ro fără să avem în plan deschiderea unui magazin fizic cu portofoliu extins”, a conchis aceasta.

De asemenea, această variantă este și cea mai benefică în vreme de pandemie, când oamenii preferă să comande online (mai ales că accesul în restaurante este posibil în baza unui certificat verde și într-un interval de timp limitat).

Afacerile viitorului sunt cele care vor fi sustenabile. Descoperă-le pe Green Start-Up și abonează-te la newsletter-ul care te va ajuta să afli de ele!

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri