Să admiri curbura Pământului savurând în linişte un pahar cu şampanie este promisiunea făcută de compania americană Space Perspective, care a dezvăluit marţi felul în care va arăta interiorul capsulei sale spaţiale, ce va fi transportată în straturile înalte ale atmosferei terestre cu ajutorul unui balon uriaş, informează AFP, citată de Agerpres.

Într-o perioadă în care misiunile din domeniul turismului spaţial s-au înmulţit, compania americană doreşte să se lanseze în acest sector de activitate în anul 2024. Peste 600 de bilete au fost deja vândute.

Ambianţa din viitoarea capsulă - hublouri cu înălţimi de 1,5 metri ce asigură o vedere panoramică, fotolii căptuşite, pereţi în tonuri de violet şi lumină difuză - a fost prezentată prin intermediul unor planşe ilustrate şi este considerabil diferită în raport cu stilul capsulelor spaţiale concurente, adeseori vopsite în alb şi care lasă impresia unui spaţiu aseptic.

Alte caracteristici ale noului vehicul, denumit Neptune: prezenţa unui bar, echipamente wifi pentru transmisiuni video în direct şi o perspectivă spectaculoasă, chiar şi din interiorul toaletelor.

Călătoria pe orbita Pământului, la preţul de 125.000 de dolari pentru o persoană, urmează să transporte opt pasageri şi un pilot până la altitudinea de 30 de kilometri.

La acea înălţime, nu există starea de imponderabilitate. Altitudinea aleasă de Space Perspective este mai mică decât cele la care operează vehiculele spaţiale ale altor companii concurente: 80 de kilometri pentru Virgin Galactic şi 100 de kilometri pentru Blue Origin.

Sursa foto: Shutterstock / Geiger

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri