Tranzacţia prin care Grupul PPC preia activele Enel din România rămâne în grafic pentru a se finaliza în al treilea trimestru al anului, anunță compania.

Conform sursei citate, achiziţia se aliniază strategiei grupului PPC privind tranziţia energetică, dar şi planului acestuia de expansiune în Europa de Sud-Est.

România este o piaţă importantă din punct de vedere strategic pentru PPC, din prisma accesului la finanţare UE prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi Fondul pentru Modernizare, ceea ce vine în completarea planurilor de dezvoltare ale grupului.

PPC afirmă că îşi propune să continue şi să dezvolte ceea ce Enel a construit în ultimii 18 ani în România în materie de energie verde, mobilitate electrică, portofoliu de clienţi şi servicii cu valoare adăugată şi intenţionează să investească în dezvoltarea operaţiunilor locale.

Odată cu finalizarea achiziţiei, Grupul PPC îşi va consolida poziţia în regiune şi va deveni cel mai mare jucător de pe piaţa de energie din Europa de Sud-Est. Mai exact, va depăşi capacitatea instalată de 11 GW şi va deservi 8,9 milioane de clienţi, pe mai multe pieţe, cu aproximativ 41 TWh de energie electrică furnizată, 78 TWh distribuiţi şi peste 27 TWh generaţi, în timp ce baza reglementată a activelor (Regulated Asset Base) va ajunge la 4,15 miliarde de euro.

Grupul PPC, una dintre cele mai importante companii de energie din regiune, prezentă în cinci ţări din sud-estul Europei şi cu o capitalizare bursieră de peste 3 miliarde de euro, a înregistrat, în primul trimestru al anului, o creştere a profitabilităţii operaţionale, pe fondul diminuării cheltuielilor operaţionale şi în principal a achiziţiilor de energie, gaze naturale şi a cheltuielilor cu emisiile de CO2. Astfel, EBITDA recurentă s-a ridicat la 280,5 milioane euro, în creştere cu 110,5 milioane euro (65%) faţă de primul trimestru al anului trecut.

Totodată, profitul înainte de taxe a revenit pe plus şi s-a ridicat, în primele trei luni, la 73,3 milioane euro, comparativ cu un rezultat de -30,3 milioane euro în T1 2022. Prin urmare, Grupul PPC a înregistrat profit net de 51,1 milioane euro, în T1 2023, faţă de o pierdere netă de 185,7 milioane euro în T1 2022.

Potrivit acestuia, compania continuă să-şi dezvolte reţeaua de magazine în Grecia şi să introducă tot mai multe instrumente pentru a ajuta clienţii să-şi achite facturile, dezvoltându-şi totodată serviciile digitale sub noua platformă myDEI, contractul digital şi funcţionalităţile de autocontorizare (citire a indexului), care devin din ce în ce mai populare.

"Pentru 2023, estimăm că vom depăşi ţinta iniţială şi ne aşteptăm la o EBITDA recurentă de aproape 1,2 miliarde euro. După un an plin de provocări, Grupul PPC continuă implementarea planului său de transformare, cu investiţii în pieţele în care este prezent, precum şi misiunea de a deveni lider de piaţă în Europa de Sud-Est", a adăugat Stassis.

Cu o capitalizare bursieră de peste 3 miliarde de euro, grupul PPC este prezent în Grecia (unde este lider de piaţă), Bulgaria (din 2015), Albania (din 2016), Macedonia de Nord (în urma achiziţiei EDS - Energy Distribution Solutions în 2018) şi România (achiziţia Enel România urmând să fie finalizată până în trimestrul III 2023). PPC a fost fondată în 1950 şi este listată la Bursa de Valori din Atena.

Sursa foto: Facebook / Enel Romania

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri