Continental a inaugurat, în cadrul ContiTech Timișoara, noua locație pentru unul dintre cele mai mari laboratoare de testare din întreaga rețea a unităților ContiTech din Europa. Noul laborator, proiectat de la zero, are în componență spații de testare, birouri noi și facilități pentru angajați. Reprezintă o investiție semnificativă în capacitățile de testare și în eforturile continue ale companiei de a oferi clienților produse de cea mai înaltă calitate, se arată într-un comunicat.
Cu o suprafață utilă de peste 800 de metri pătrați și utilitățile necesare, noul centru de testare este pregătit să facă față celor mai exigente cerințe ale industriei auto. Această inaugurare vine la scurt timp după anunțul că germanii dezvoltă un laborator specializat și la centrul din Sibiu.
„Acum, inginerii și tehnicienii, 23 la număr, au la dispoziție echipamentele de testare din vechiul laborator, precum și utilaje noi de test. Acesta reprezintă un pas major în direcția consolidării capacităților noastre și a angajamentului față de excelență în fiecare detaliu”, adaugă Enesto Flores, directorul general al ContiTech Timișoara.", a declarat Marius Todoran, Head of Project Management al departamentului Segment Thermal Solutions, în cadrul ContiTech Timișoara.
Noul centru de testare este echipat cu cele mai moderne tehnologii și dispozitive de testare, adaptate pentru a satisface nevoile în continuă schimbare ale industriei auto. În acest fel, standuri, tehnologii și cunoștințe se găsesc atât la dispoziția unității ContiTech din Timișoara, cât și a unităților-surori din Europa sau SUA, pentru o gamă variată de teste:
- încercări termice și de presiune;
- tomografie computerizată;
- încercări de vibrații;
- o cameră nou construită, specializată, de testare a curățeniei produselor;
- solicitări de impuls de presiune;
- microscopie metalografică de precizie.
Ultima achiziție este un profilometru optic de ultimă generație, capabil de măsurători de înaltă acuratețe. Activitatea de testare, la Timișoara, a început în urmă cu două decenii, timp în care laboratoarele au fost constant extinse cu noi capabilități și echipamente, determinate și de volumul de producție, care a condus la un număr tot mai mare de clienți.
„În urmă cu un an de zile, în cadrul Laboratorului ContiTech România s-a inaugurat una dintre cele mai moderne camere de verificare a curățeniei interioare pentru produsele din întreaga rețea a concernului, în ce privește liniile AC și sistemele de încalzire/răcire”, a spus Bogdan Asoltanei, Head of Testing Laboratory. „Colegii care lucrează aici au la dispoziție standuri cu tehnologie avansată din domeniu, în scopul de a verifica păstrarea gradului de puritate al liniilor AC în limitele prevăzute de cerințele clienților”.
Astfel că dotarea centrului de testare a crescut și s-a diversificat, odată cu numărul și pregătirea specialiștilor care îl deservesc. În 2017, compania a extins, printr-o construcție nouă, spațiile de testare, care au găzduit și noi echipamente. Odată cu creșterea volumului de teste a crescut și necesitatea de a implementa noi tehnologii în domeniul aerului condiționat auto, iar amenajarea unui nou spațiu a devenit o cerință stringentă.
ContiTech Timișoara produce aproximativ 18 milioane de curele de transmisie pentru autoturisme, mașini industriale, vehicule comerciale și aplicații industriale și aproximativ 10 milioane de linii de aer condiționat pe an.