Reducerea ponderii vanzarilor in rate in ultimele saptamani, precum si cresterea prudentei manifestate de clientii sunt primele manifestari ale crizei in cazul producatorului de mobila Staer International din Galati.
„In luna septembrie, din cauza crizei, vanzarile Staer s-au diminuat cu 5% fata de perioada similara a anului trecut”, a declarat, pentru Wall-Street, Stefan Nicolae, Presedintele Consiliului de Administratie Staer.

In perioada ianuarie-septembrie 2008, compania a inregistrat o crestere a vanzarilor cu 11%, comparativ cu perioada similara a anului trecut.

Cifra de afaceri a companiei Staer pe anul 2008 va fi influentata in mod negativ de criza finaciara globala.

„Tinand cont de intarzierea planurilor de dezvoltare (deschiderea noilor showroomuri - unde depindem foarte mult de dezvoltatorii imobiliari) si de criza economica din prezent, este posibil ca cifra de afaceri estimata initial (40 mil. euro pe tot anul 2008) sa nu mai fie atinsa. Decisive pentru atingerea obiectivelor financiare propuse vor fi ultimele doua luni ale anului, respectiv evolutia vanzarilor din aceasta perioada. Anii trecuti inregistram in aceasta perioada un varf de vanzari, acum, in contextul crizei interne si internationale, este posibil sa asistam la o evolutie diferita”, explica Stefan Nicolae.

Pe fondul crizei finaciare globale,
productia de mobila din Romania va fi afectata negativ de mai multi factori in 2009, precum reducerea exporturilor, limitarea accesului populatiei la creditele de consum, scaderea puterii de cumparare, incetinirea sau stagnarea dezvoltarii sectorului imobiliar, este de parere Stefan Nicolae, Presedintele Consiliului de Administratie Staer.

„In mod sigur vor fi afectati jucatorii mici si o parte din ei vor da faliment sau vor fuziona. Vor supravietui cei care vor gasi solutii de optimizare a costurilor, precum si de gestionare a resurselor. Totul depinde de strategia de business a fiecaruia si de o viziune pe termen lung”, mai afirma el.

Si in industria mobilei, efectele crizei in Romania sunt mai scazute decat in tarile vecine precum Ungaria sau Ucraina. „Comparativ cu Ungaria, costurile noastre de productie sunt mai mici, iar gradul de indatorare mai scazut. Comparativ cu Ucraina, suntem protejati de Uniunea Europeana din punct de vedere macroeconomic, iar infrastructura si piata serviciilor de la noi sunt ceva mai dezvoltate decat la ei”, detaliaza reprezentantul producatorului de mobila.

Sectoarele cele mai afectate sunt, in opinia oficialului Staer, cel imobiliar, auto, si tot ce inseamna piata de bunuri de folosinta indelungata, unde accesul populatiei este restrictionat de limitarile la creditele specifice sau cele de nevoi personale. La fel, printre cele mai afectate domenii vor fi turismul si piata de servicii (hotelurile, restaurantele, piata de entertainment) si, in general, toate companiile care au un grad ridicat de indatorare.

Printre sectoarele cel mai putin afectate de criza enumarate de reprezentantul Staer sunt leasingul operational, piata de avocatura si presa de business.

Compania Staer International dispune de o retea de 25 de magazine in majoritatea oraselor mari si mijlocii din tara: Alba Iulia, Arad, Baia Mare, Barlad, Botosani, Brasov, Bucuresti, Buzau, Calarasi, Cluj Napoca, Constanta, Deva, Galati, Giurgiu, Iasi, Onesti, Oradea, Piatra Neamt, Roman, Satu Mare, Sibiu, Slobozia, Targu Mures, Vaslui.

Staer a incheiat anul financiar 2007 cu o cifra de afaceri de 30,44 milioane euro
, in crestere cu aproximativ 32% fata de anul 2006. Volumul total de investitii in anul 2007 a fost de 2,8 milioane de euro.


Oprisan, IKEA: Ne asteptam ca si consumatorii sa fie tot mai atenti la cheltuieli
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri