Complexul Energetic Hunedoara (CEH) este aproape de insolventa si trebuie eficientizat, a declarat Andrei Gerea, propus in functia de ministru al Energiei si IMM-urilor, scrie Mediafax.

El a afirmat, dupa ce a fost audiat de catre comisiile parlamentare pentru portofoliul Energiei si IMM-urilor, ca exista interes pentru privatizarea Complexului Hunedoara, insa producatorul de carbune si electricitate este aproape de insolventa si trebuie sa fie eficientizat.

Anterior, Razvan Nicolescu, care nu va mai face parte din viitorul Guvern, a declarat ca a fost trimisa Departamentului pentru Energie o scrisoare din partea companiei americane Quintana Minerals Corporation in care aceasta cere mai multe informatii despre CEH, pentru a participa la procesul de privatizare. Nicolescu a afirmat ca la CEH este nevoie urgenta de bani pentru investitii, dar si de o echipa manageriala mai buna care sa demonstreze integritate profesionala. In noiembrie, Nicolescu un ultimatum de o luna conducerii Complexului Energetic Hunedoara pentru a prezenta o strategie "realista" de viabilizare a companiei.

Complexul Energetic Hunedoara are aproape 6.500 de salariati, care activeaza in cadrul a patru mine din Valea Jiului (Lonea, Livezeni, Lupeni, Vulcan) si a doua termocentrale care au acoperit anul trecut 7% consumul de energie la nivel national. Compania, controlata de Departamentul pentru Energie, a fost infiintata in 2012 prin fuziunea termocentralelor de stat Deva si Paroseni si produce electricitate prin arderea huilei din minele din Valea Jiului, care au apartinut Companiei Nationale a Huilei.

Guvernul a aprobat strategia de privatizare a companiei in martie 2013. Operatiunea ar urma sa fie efectuata prin metoda majorarii de capital social prin aport de capital privat, prin atragerea unui investitor strategic si dobandirea de catre acesta a unui pachet de actiuni reprezentand 51% din capitalul social al companiei, in cadrul unei operatiuni de majorare de capital social prin emisiune de noi actiuni.

Citeste si:
1999 - Privatizarea Dacia cu Grupul Renault
1999 - Privatizarea Dacia cu...

Sursa foto: Energie, Shutterstock.com

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Economie »



Citeste si
Oltchim intra in faliment dupa sase ani de chin in insolventa