Romania are nevoie de trei oameni care sa faca o reforma reala, iar printre acestia nu se numara generalii. Acesti trei oameni sunt un vizionar, un ideolog si un strateg, crede practicianul in insolventa Remus Borza, seful firmei Euro Insol.

“O reforma nu se face cu armate de oameni, cu atat mai putin cu generali”, spune Borza, adaugand ca este necesara si redefinirea unor valori care, dupa anii ‘90 au fost abandonate si au fost inlocuite “doar cu delatiune, promiscuitate, nonvaloare si toate lucrurile care nu au adus nimic bun”.

“Valoarea suprema care trebuie redescoperita este munca, care este caramida unui viitor mai bun si mai prosper pe care ni-l dorim cu totii”, afirma Borza, sustinand ca, din pacate, sunt putine exemple de succes in Romania de oameni muncitori care “din nimic au construit imperii”. Dar, chiar daca sunt putini, ei trebuie sa fie modele de referinta pentru generatiile de tineri care “sunt intr-o continua tranzitie de nicaieri spre niciunde, asa, ca Romania”.

Statul, politrucul practicienilor in insolventa

Potrivit lui Borza, statul, prin diversele sale institutii, precum ANAF, Curtea de Conturi sau Parchete, incearca sa controleze si sa influenteze activitatea firmelor specializate pe proceduri de insolventa, precum si a avocatilor din acest domeniu. O astfel de abordare este insa contraproductiva pentru ca insolventa este in sine e o sanctiune impotriva actionarului care nu a dat dovada de diligenta.

“Nu poti sa lasi tot pe cel care a praduit compania statului sa o si administreze. Si nu poti veni asa, indirect, sa controlezi procedura insolventei, pentru ca pana la urma esti decazut din drepturi”, considera Borza.

El spune ca practicianul in insolventa este protejat de legislatia in vigoare, activitatea lui fiind supusa doar controlului creditorilor firmei in insolventa si a judecatorului. Tentativa statului de a interveni in activitatea firmelor de insolventa este “o chestie de obraz”.

“Insolventa in sine nu este remediu, nici macar un panaceu. Este o institutie perversa. Practicianul in insolventa e ca un chirug care se incapataneaza sa elimine tot ce e malign dintr-un organism. O insolventa nu se administreaza dintr-un birou din Bucuresti, ci muncind 16 ore pe zi, zi de zi, sambata si duminica”, spune Borza.

Sursa foto: mediafaxfoto.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri