bpv Grigorescu Stefanica a obtinut in instanta deblocarea concursului international de arhitectura „Noul MNIR”, dupa ce acesta fusese anulat de catre directorul Muzeului National de Istorie a Romaniei (MNIR). Decizia de anulare a concursului, adoptata dupa desemnarea castigatorului, a fost motivata prin sesizarea unei pretinse neconcordante intre documentatia concursului in limba romana si cea in limba engleza care ar justifica anularea concursului organizat si invalidarea castigatorului votat de catre un juriu international care a activat sub egida Uniunii Internationale a Arhitectilor.

Castigatorul concursului, biroul de arhitectura Starh, care urma sa implementeze faza de proiectare a proiectului de restaurare, a contestat in instanta decizia de anulare cu ajutorul echipei de avocati bpv Grigorescu Stefanica, din care au facut parte Daniel Stefanica (Partener) si Anca Albulescu (Partener), precum si Raluca Marcu (Avocat senior coordonator), Serban Dumitrescu (Avocat) si Oana Cotoara (Avocat). Avocatii bpv Grigorescu Stefanica au obtinut o decizie favorabila pentru Starh prin care Curtea de Apel Bucuresti a hotarat ca anularea concursului nu este legala, deblocand astfel investitia de peste 90 milioane de euro destinata intregului proces de restaurare a muzeului. Solutia este definitiva si obliga MNIR sa reia procedura de atribuire prin reluarea etapei de negociere fara publicarea prealabila a unui anunt de participare.

„Ne bucuram ca am reusit sa demonstram ca decizia de anulare a concursului nu este justificata, ca am participat la un concurs care s-a desfasurat corect si ca am castigat respectand, in fapt, spiritul temei si al situatiei. Multumim echipei de avocati pentru travaliul de intelegere si pledoaria pentru ceea ce reprezinta un concurs de arhitectura in care solutia proiectului castigator poate uneori contrazice asteptarile pe care, aparent, tema le poate induce. Cu ajutorul acestei excelente echipe de avocati si prin acest act de justitie nu numai biroul nostru de proiectare, dar si institutia concursurilor in Romania, credem noi, este reabilitata deopotriva in propriii ochi, dar si in ai celor din lumea larga. Dorim sa ne intoarcem acum spre realizarea proiectului pentru Noul Muzeu National de Istorie a Romaniei", a declarat Iulia Stanciu, Arhitect Profesor Doctor si fondator Starh.

„Este o placere sa facem parte din astfel de proiecte care au mize atat de importante, cum este restaurarea unuia dintre cele mai valoroase muzee ale statului roman. Ne pare bine ca Starh ne-a ales sa le fim alaturi, ca au avut incredere in noi si ca prin eforturile noastre comune am deblocat un proces si asa destul de anevoios, care ar fi trebuit demarat cu mult timp in urma. Speram ca ne vom putea bucura cu totii cat mai curand de un muzeu modernizat la cele mai inalte standarde internationale", a afirmat Daniel Stefanica, Partener, Coordonator Departament Litigii bpv Grigorescu Stefanica.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri